Psihologa Laura Maria Cojocaru: „Controlul exagerat asupra vieţii noastre ne epuizează fizic şi psihic”.
Atunci când ne naștem suntem liberi: liberi să trăim, liberi să iubim, liberi să facem alegeri, liberi să ne bucurăm de viață. Creștem și începem să învățăm că „trebuie” să mulțumim pe cineva, să corespundem, să ne încadrăm, să ne conformăm pentru a fi acceptați, iubiți, bucuroși de viață. Pentru că tot ceea ce ne dorim este afecțiune și siguranța, suntem dispuşi să renunţăm la noi înşine, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, şi să devenim ceea ce vor alţii doar pentru a dispune de cele două resurse, scrie psihologa Laura Maria Cojocaru într-un comunicat de presă remis DCNews.
În opinia psihologei, o accentuare a controlului asupra vieţii noastre, aspect care coincide cu renunţarea la sinele nostru, nu ne poate aduce decât suferinţă, deoarece afecţiunea şi siguranţa sunt deja resurse care fac parte din viaţa noastră.
”Credem că afecţiunea şi siguranţa sunt resurse exterioare, dar ele fac parte din cel mai ascuns şi intim loc ale fiinţei noastre. Paradoxal, crezând că dacă renunţăm la controlul asupra sinelui nostru doar pentru a deveni ceea ce doresc alţii să devenim, vom renunţa şi la afecţiune şi siguranţă. Greşit! De ce? Pentru că aceste două resurse fac parte din sinele nostru încă de când suntem în pântecul mamei. Aşa-zisa libertate de care credem că ne vom bucura dacă ne mulăm personalitatea conform dorinţelor celorlalţi este, în fapt, cea mai elaborată formă de captivitate în care avem nenorocul de a intra”, explică Laura Maria Cojocaru.
„'Jungla' este plină de resurse”
Specialista afirmă că putem analiza ca exemplu deja utilizat ca studiu de reacție psiho-emoțională de către mulți psihologi și traineri, un obicei întâlnit în junglele din Africa: "pentru a captura maimuţele din Africa rapid şi în siguranţă, cu scopul de a fi duse la grădinile zoologice, oamenii folosesc nişte vase lungi, cu gâtul îngust şi destul de grele în care pun o mână de nuci sau fructe. Vasul este lăsat pe jos în junglă, iar maimuța, atrasă de mirosul fructelor și al nucilor, vine la el, bagă mâna în vas, apucă hrana și strânge mâna pe ea. Maimuța are de ales, să dea drumul mâinii de pe fructe și să fie liberă, sau să insiste să ia ce este în vas. Și alege să vrea fructele cu orice preț! Vasul respectiv are deschiderea suficientă pentru a strecura mâna, dar prea mică pentru a strecura pumnul, în plus este și greu și nu poate fi transportat departe, astfel încât maimuța este prinsă. Acelaşi comportament a fost descoperit şi la oameni, care ţin atât de mult la unele credinţe sau obişnuinţe dăunătoare, încât sunt dispuşi să renunţe la libertate şi fericire în favoarea controlului. Diferenţa între oameni şi maimuţe este că nouă nu ne pune nimeni o capcană reală, ci alegem să ne construim singuri propriile capcane interioare prin modul nostru de gândire. Cum? Prin repetarea până la obsesie a următoarelor clişee: "nu pot face acest lucru pentru că ..." , "nu schimb acest aspect pentru că ...", " nu accept alte păreri pentru că ...", etc. Alegem de fapt să rămânem cu "pumnul strâns" pe "fructele" din capcana minții noastre, în timp ce "jungla" este plină de resurse și ne putem bucura de viață fiind liberi", consideră Laura Maria Cojocaru.
Fricile pe care le avem
În opinia specialistei, nevoia de control apare din cauza a trei lucruri esenţiale:
1. Din frică. Oamenii experimentează totul felul de temeri în decursul vieţii, dar dintre cele mai frecvente numărăm: frica de a pierde, frica de a nu corespunde, frica de a nu se considera suficient de bun, capabil, inteligent, frumos, frica de a pierde simpatia, afecţiunea, siguranţa sau frica de suferinţă. Frica este un proces natural, care izvorăşte din instinctul nostru de supravieţuire, deci are rolul de a ne proteja, însă dacă acest instinct este activat constant, chiar şi atunci când nu există un pericol real, el poate deveni dăunător pentru noi.
2. Din nevoia de a înţelege lucrurile. Câteodată suntem atât de obsedaţi de a înţelege orice se întâmplă în jurul nostru, încât ne pierdem timpul şi energiile în direcţii mult prea solicitante pentru noi. Raţionalizăm atât de mult detalii nesemnificative, încât renunţăm practic la controlul asupra sinelui. Există lucruri care se raţionalizează şi lucruri care se simt, iar noi avem tendinţa de a face confuzii majore între a simţi pur şi simplu şi a raţionaliza acel sentiment.
3. Dintr-un model parental defectuos. Dacă am avut, în familie, un părinte care avea o tendinţă exagerată de control, atunci vom dezvolta şi noi această tendinţă, pe care o vom transmite mai departe şi copiilor noştri. Acest cerc vicios poate fi întrerupt cu ajutorul unui psiholog sau al unui specialist în programare neuro-lingvistică de exemplu, prin aplicarea unei serii de tehnici terapeutice menite schimbării și detașării de această tendință.
Trebuie să renunțăm la mania controlului
”Avem senzația iluzorie că, dacă ținem sub control modul în care arătam, ne prezentăm, jucăm niște roluri față de ceilalți, vom putea păstra totul intact în viețiile noastre. Din contră! Cu cât ne agățam mai mult de aceste aspecte, cu atât devenim captivi siguri în capcana propriilor raționamente sau a friciilor noastre. Pe de altă parte, cu cât renunțăm la a controla aspectele vieții noastre, cu atât ne rămâne mai mult timp, mai multă energie și mai multă atenție pentru a ne bucura pur și simplu de viață. Deci, tocmai atunci când renunțăm la control, putem trăi un control real și benefic asupra vieții noastre”, conchide psihologa şi trainerul NLP Laura Maria Cojocaru.
Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Asociației „Generația Iubire”, este psihoterapeut şi trainer în programare neouro-lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 6 formări profesionale cu abordări diferite - psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare şi psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu şi familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică și terapii florale Bach. De peste 7 ani ghidează oamenii, atât în ședințe individuale, cât și de grup, și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu