Legătura dintre medicină și credință face minuni. Oamenii bolnavi se întorc cu fața spre Dumnezeu, sperând în minuni... minuni care chiar se întâmplă.
Oamenii bolnavi se agață de orice fir de speranță atunci când află un diagnostic dur, precum cel de cancer. De cele mai multe ori primul impuls este acela de a se ruga pentru o minune.
În schimb, medicina este cea care tratează. Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie.
Am vrut să aflăm de la psihologul Radu Leca de ce oamenii, când se află în fața unui diagnostic dur, se îndreaptă spre credință. Astfel, medicul psiholog a explicat în exclusivitate pentru DC Medical importanța legăturii dintre medicină și credință.
”De ce ne întoarcem cu fața spre Dumnezeu atunci când suntem bolnavi? Răspunsul e simplu: Întotdeauna, pacienții diagnosticați cu boli grave, întotdeauna, se vor întoarce cu fața spre Dumnezeu datorită faptului că au nevoie de o minune. Conexiunea cu Dumnezeu este una deosebită, datorită faptului că le oferă stabilitate, echilibru și putere.
Cei care se duc la slujbe, la maslu, își iau un duhovnic și ajung să trăiască și 10 ani cu tot cu cancer, asta o spun ca psiho-oncolog. Este posibil acest lucru. Credința e mare”, a explicat medicul psiholog Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu