Psihoza cutremurului de la Roma întoarce societatea în Evul Mediu. 20% dintre angajaţi nu s-au dus ieri la serviciu, chinezii nu şi-au deschis magazinele

haos roma
haos roma

Psihoza cutremurului care, conform unor preziceri, ar fi trebuit să se petreacă la Roma în 11 mai, a cuprins 20% dintre angajaţi care nu s-au prezentat la serviciu. În urma zvonului răspândit, chinezii au ales să nu deschidă magazinele şi restaurantele de teama seismului, fără niciun fundament ştiinţific. Psihologii au caracterizat reacţiile ca acelea ale unei societăţi din Evul Mediu.

Prezicerile lui Raffaele Bendandi, decedat în urmă cu 40 de ani, luate în serios de zeci de locuitori ai Romei, nu s-au adeverit. Potrivit calculelor acestuia pe baza poziţiei planetelor, în 11 mai 2011 Roma ar fi trebuit să fie zguduită de un cutremur puternic. Însă Institutul Naţional de Seismologie informează că singurele mişcări de teren înregistrate miercuri au fost la ora locală 21.00, cu o intensitate de 2 grade, între regiunile Lazio, Abruzzo şi Molise. Cutremurul nu a fost simţit de populaţie, iar epicentrul s-a aflat la 100 de km de Roma, în provincia Frosinone.

Efortul omenilor de ştiinţă de a confirma că un cutremur nu poate fi prevenit nu a avut succes în cazul a 20% dintre angajaţii din Roma, care nu s-au prezentat miercuri la serviciu, informează asociaţia consumatorilor /ADUC/. Zeci de baruri au rămas închise "din motive familiale". Chinezii din cartierul Esquilino au ales să nu deschidă magazinele şi restaurantele, iar strada Principe Amedeo, în mod normal foarte aglomerată, a fost traversată pe toată durata zilei doar de turiştii cazaţi la hotelurile ieftine în apropierea gării Termini.

Italia: Aeroportul din Catania a fost închis din cauza erupţiei vulcanului Etna

Cei care nu au reuşit să îşi ia liber de la serviciu s-au simţit un fel de martiri în faţa pericolului iminent, la fel ca Lorenzo, un angajat la o carmangerie, care a povestit pentru Agerpres că în cursul dimineţii au avut puţini clienţi din cauza cutremurului. "Au plecat din oraş, au stat pregătiţi acasă, în timp ce noi ne sacrificam la serviciu". Pentru colegul lui mai în vârstă, Mirko, este doar o impresie. "Dimineaţa avem, în general, puţini clienţi. Oamenii sunt la serviciu. Abia după ora 17.00 reuşesc să cumpere ce le trebuie", a precizat Mirko, din grupul celor care nu au dat curs alarmei nefondate.

11 mai, ziua în care lumea se ferește de cutremure. Roma şi Taiwan, oraşele avertizate de prezicători

Pe diferitele reţele de socializare, localnicii Romei şi-au împărtăşit şi strategii de protecţie împotriva calamităţii. Zeci de italieni şi-au dat întâlnire pe cea mai înaltă colină a Romei, unde şi-au petrecut noaptea în maşină. Ei au ocupat parcarea de la Gianicolo, la doi paşi de Colegiul Pio Romeno, încercând să găsească un loc fără copaci. Cu panorama Romei înserate în spate, Nicola, portar la facultatea de geologie de la Universitatea Sapienza din Roma, a povestit pentru Agerpres că îşi va petrece noaptea de miercuri spre joi în maşină, cu soţia şi fiica de 29 de ani.

Cutremurul din Italia a avut loc în Spania

Cel puțin zece morți în urma cutremurului de 5,1 grade în regiunea Murcia din Spania. Orașul Lorca, unde trăiesc peste o mie de români, este cel mai afectat

Chiar şi în situaţia "de calamitate", vecinii de parcare ai lui Nicola nu au renunţat la pasiunea pentru fotbal şi au urmărit meciul AS Roma - Inter la aparatul de radio din maşină. "Nu putem să murim fără să ştim scorul", a glumit Rinaldo. În acelaşi timp, niciunul dintre cei patru tineri nu ştie care sunt măsurile de protecţie care trebuie luate în caz de cutremur. "Am încercat să îmi pregătesc o geantă, dar ar fi fost prea multe lucruri esenţiale, aşa că mi-am luat doar o geacă mai groasă şi o sticlă de apă", a povestit Giuseppe.

După cutremurul de la L'Aquila care a produs 309 victime în 2009, psihozele se pot crea mai uşor, a explicat pentru Agerpres, psihologa Anna Oliverio Ferraris, profesor universitar. "Vă aduceţi aminte de efectul pe care l-a avut în 1938 emisiunea radiofonică a lui Orson Welles, care a dat de înţeles că Pământul a fost cucerit de marţieni. Cu cât informaţia se răspândeşte mai repede, cu atât este mai uşor să avem reacţii ca în Evul Mediu".

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel