Un ranger din Parcul Național Domogled - Valea Cernei a sesizat că un pui de zimbru este prins într-un laț.
Un pui de zimbru devenit captiv, miercuri, în zona Rusca-Teregova, după ce şi-a prins piciorul într-un laţ, a fost ajutat să-şi recapete libertatea în habitatul său natural de către o echipă mixtă condusă de jandarmi, din care a făcut parte şi un medic veterinar.
În urma sesizării făcute de un ranger al Parcului Naţional Domogled - Valea Cernei cu privire la un "zimbru prins în laţ", jandarmi din cadrul Postului Băile Herculane împreună cu poliţişti, rangeri, voluntarii Asociaţiei WWF, reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi un medic veterinar s-au deplasat în zona indicată, anunţă un comunicat al Jandarmeriei Caraş-Severin, remis Agerpres.
Miercuri seara, echipa a ajuns în arealul natural, la aproximativ 3 km de localitatea Rusca-Teregova, la o altitudine de 700 m, unde un mascul, cu vârsta cuprinsă între şase luni şi un an, avea prins piciorul drept din faţă într-un laţ.
"Puiul de zimbru a fost tranchilizat de medicul veterinar şi ulterior eliberat. Pe timpul intervenţiei, lângă pui a venit şi un zimbru adult, posibil femelă. Participanţii intervenţiei au rămas în zonă până când animalul a plecat în pădure", menţionează jandarmii cărăşeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu