Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani închisoare în dosarul "Băneasa".
Magistrații au decis să reducă sentința Curții de Apel București pronunțată în 2016 cu doi ani. Puiu Popoviciu a fost condamnat, în iunie 2016, de Curtea de Apel Bucureşti la nouă ani de închisoare cu executare.
Alte condamnări: Cornel Șerban (fostul șef DGIPI) — 2 ani și 6 luni cu executare, Ioan Nicolae Alecu (rectorul USAMV București) — 6 ani de închisoare cu executare, Petru Pitcovici (fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI) — 2 ani cu suspendare.
Au mai primit pedepse cu executare Ștefan Diaconescu — 5 ani și Andrei Mihai Bejenaru — 6 ani.
Latura civilă a procesului a rămas nesoluționată, fiind disjunsă într-un alt dosar care se află pe rolul Curții de Apel București, instanță de fond.
Ce spun procurorii
Potrivit DNA, în perioada 2000 — 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri.
"În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de 1 dolar/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a orașului București, se învecinează cu DN1 București-Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante societăți comerciale", susțin procurorii.
Inițial, Popoviciu, în înțelegere cu rectorul, a creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participațiune în condiții nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans, devenită ulterior Băneasa Investments.
Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activități de pomicultură, viticultură, creșterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.
"Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat și al Senatului USAMV București, Ioan Alecu și Gabriel Popoviciu au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49% pentru Universitate și 51% pentru SC Log Trans. O evaluare asupra terenurilor în suprafață de 224 ha și a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49% de către Universitate nu s-a făcut în condiții legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părți, a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societății", au mai spus procurorii.
Conform acestora, pentru a pune în aplicare înțelegerea ascunsă cu omul de afaceri, rectorul i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAMV București, prezentându-le date neadevărate și impunând chiar modificarea Cartei Universității, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News