Pagina protestelor din Istanbul, Occupy Gezi, a postat un colaj cu secvențe filmate din timpul protestelor. Imaginile au fost filmate între 4 și 17 iunie. Protestatarii din Istanbul au spus, încă de la început, că dacă poliția nu intervenea în forță, protestele ar fi fost unele pașnice. Au fost morți, răniți și arestați. Mai mult, semnul "PRESS" imprimat pe șepci și tricouri nu a mai apărat jurnaliștii. Unii au devenit țintă.
Sâmbătă seară, protestele au reînceput. Mii se oameni au ieșit lângă Piața Taksim. Ciocnirile cu polițiști nu au lipsit. S-au folosit gaze lacrimogene și au fost făcute arestări de către polițiști infiltrați printre protestatari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News