Pune câteva boabe de cafea în frigider! De ce? Beneficiile le aflați în rândurile de mai jos.
Boabele de cafea au o mulțime de beneficii.
Cafeaua poate absorbi mirosurile neplăcute din frigider. Pune câteva boabe de cafea într-un pahar și lasa-l în frigider. Vei vedea rezultatele imediat.
Unele produse cosmetice folosesc cafeaua în procesul lor de preparare, cum ar fi cremele exfoliante. Cofeina accelerează metabolismul, motiv pentru care e folosită în cremele anticelulitice. Puteți amesteca cafeaua cu ulei de măsline pentru a o aplica în zonele pe care doriți să le exfoliați.
Zaţul de cafea are substanțe nutritive care ajută în procesul de creștere al plantelor. Din acest motiv, este bun ca îngrășământ. În plus, îndepărtează insectele.
Vreți o rețetă ușoară care nu îngrașă? Ce spuneți de varză dulce și picantă de vară?
A venit toamna, dar vă invităm la o rețetă de vară: varză dulce și picantă. Rețeta îi aparține pilotului Cezar Osiceanu.
„Haideți să facem repede o varză dulce cu roșii. Avem nevoie de:
1. Două verze tăiate fideluță, de preferat de baștină, din România
2. Două cepe - una roșie și una albă tăiate tăiate subțiri
3. 4 ardei bulgărești colorați, potrivit de iuți, și unul iute neaoș românesc, tăiați rondele potrivit de groase.
5. 4-5 roșii grase și frumoase din care 2 de culoare galbenă, tăiate cubulețe
6. 4/5 căței de usturoi tăiați subțiri
7. Verdeață proaspăta - din care pătrunjel, mărar și tarhon tăiate mărunt
8. 2 pahare rase de vin alb sau roze
9. Mirodenii: piper negru măcinat, boia dulce, curry.
Și acum la treaba!
Călim ușor varza tăiată fideluță și o punem să fiarbă cu apă, iar după ce a fiert, o strecurăm și o punem într-un castron. Acesta este însă și micul meu secret învățat în școala militară de aviație de la Bobocu, unde varza era în meniu odată la 2-3 zile. Piloților le este interzis ca, atunci când zboară, să mănânce alimente fermentabile pentru a preîntâmpina crampe, balonări etc în timpul activității. Scurgând varza de zeamă în care a fiert, vom putea evita toate aceste probleme extrem des întâlnite și de neplăcute asociate mental felului nostru de mâncare”, a spus pilotul Osiceanu.
„După care, separat, călim ușor ceapa, usturoiul și ardeiul peste care turnăm cubulețele de roșii și le lăsăm, la foc scăzut, să fiarbă 5/7 minute. La final adăugăm cele două pahare de vin, piper, curry, boia dulce care toate vor face un sos frumos colorat, ușor picant, bine parfumat și cu un gust de neuitat. Turnăm, peste sosul nostru, varza fiartă și amestecam ușor pentru omogenizare, lăsând să fiarbă 10 minute la foc mediu. Când este gata turnăm verdeața proaspăta și tocată mărunt. Pentru amatori, câteva jumări merg la fix”, a spus pilotul Cezar Osiceanu pentru cititorii DC News. Vezi aici foto.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu