Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a făcut declarații de ultimă oră despre războiul cu Hamas.
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a făcut declarații de ultimă oră la Antena 3 CNN despre războiul cu Hamas.
"După cum știți deja în ultimele 10 zile am extins eforturile noastre militare în nordul Fâșiei Gaza, mai ales în jurul celui mai mare oraș din Fâșia gaza care este Gaza City, care este de asemenea și un cartier general al Hamas, și continuăm în fiecare zi, puțin câte puțin, să luptăm cu organizația teroristă Hamas. Suntem foarte determinați să fim sigur că Gaza City și Fâșia Gaza nu vor mai fi conduse după acest război de către Hamas"a spus Arye Sharuz Shalicar, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului.
Întrebat ce se știe momentan despre armele pe care le dețin cei de la Hamas și cât vor mai putea rezista, Arye Sharuz Shalicar a spus: " Suntem în continuare atacați cu rachete din Fâșia Gaza și din Liban. Se întâmplă asta în fiecare zi. Milioane de israelieni încă se ascund, caută adăpost, sirenele pornesc în fiecare zi și aceasta este situația cu care ne confruntăm de mai bine de o lună. Hamas și Hezbollah sunt organizații teroriste care nu au făcut nimic altceva în ultimele luni și ani în afară de a strânge arme și de a produce arme, să dezvolte infrastructură teroristă, deci suntem siguri că va lua ceva timp să ne asigurăm că Hamas nu va mai fi capabil să atace Israelul și va trece ceva timp pentru a ne asigura că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza".
Arye Sharuz Shalicar a spus și câți soldați a pierdut până acum armata israeliană în acest război.
"Trebuie să reamintesc mai întâi de toate că 230 de oameni încă sunt ostatici în Fâșia Gaza și sunt ținuți de teroriști. Apoi vorbim de peste 1400 de oameni uciși, israelieni, Printre ei peste 300 făceau parte din IDF, erau din poliția de securitate, poliția de frontieră și poliția însăși. Pe măsură ce am continuat acțiune terestră am pierdut și soldați israelieni, dar în cele din urmă trebuie să vedem situația așa cum este.
Avem de a face cu o organizație teroristă și trebuie să purtăm acest război nu pentru că ni-l dorim, ci pentru că în data de 7 octombrie am fost atacați. Luptăm pentru libertatea noastră, pentru apărarea noastră, luptăm pentru eliberarea oamenilor noștri, cei 240 ținuți ostatici", a spus Arye Sharuz Shalicar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu