Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, suspendat din funcție, după scandalul de la "Bolintineanu"

scandal
scandal

În urma scandalului legat de ceea ce s-a întâmplat după susținerea ultimei probe a Bacalaureatului la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, inspector principal Alexandru Niculae, a fost suspendat temporar din funcție, pe motiv de "comunicare deficitară", fiind vizat de o anchetă în cadrul IGPR.

Pe perioada anchetei, dispusă de ministrul de Interne Radu Stroe în urma scandalului privind audierea elevilor de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei Alexandru Niculae nu îşi va mai exercita atribuţiile, interfața instituției cu mass-media fiind asigurată de agentul Emilia Mihai, relatează Mediafax.

100 de absolvenți ai claselor a XII-a de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost așteptați în curtea instituției,  vineri, după susținerea ultimei probe a Bacalaureatului, de polițiști pentru a-i transporta cu autocare la audieri.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, declara că poliţiştii au mers la liceu pentru a pune în executare peste o sută de mandate de aducere emise pe numele unor elevi care au susţinut examenul de bacalaureat la această şcoală. Acesta a spus că poliţiştii vor pune în executare aproximativ o sută de mandate de aducere emise de instanţă, precizând că elevii vor fi duşi cu autocare la audieri, însă nu au calitatea de învinuiţi şi nu sunt reţinuţi, iar părinţii îşi pot însoţii copiii.

Ulterior, procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti Bogdan Staicu declara că, procurorii şi poliţiştii au mers la liceu pentru a stabili modalitatea în care vom fi audiaţi cei 250 de elevi, dar că nu s-a pus problema punerii în aplicare a unor mandate de aducere. În schimb, vineri seară, același procuror șef preciza că au fost emise mandate de aducere pentru aproximativ 100 de elevi care au susţinut bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", ce ar fi fost puse în executare dacă aceştia nu se prezentau la audieri în urma citării.

Tot vineri, ministrul de Interne, Radu Stroe, declara că au existat mandate de aducere pentru elevii de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", dar nu au fost puse în aplicare, el apreciind totodată că "Poliţia a lucrat foarte corect".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel