A cunoscut faima pentru o scurtă perioadă la Românii au talent, după care, uitat de toți cei care l-au aplaudat și i-au apreciat talentul, s-a întors de unde a venit, în stradă, acolo unde poate face rost de bani pentru familia sa numeroasă.
Aceasta este povestea înduioșătoare a argeșeanului Gabi Ștefănescu, puștiul talentat de la Românii au talent, care la vârsta de numai 11 ani, a sărbătorit 1 iunie, cântând trecătorilor ore în șir cu gândul la cei 11 frați de acasă.
Echipa emisiunii ”Drept la țintă” de la Kanal D l-a găsit pe Gabi Stefanescu, de 1 iunie, la muncă, pe stradă, alături de fluierul său. Acompaniat la chitară și muzicuță de tatăl său, Gabi cântă pentru a-și putea hrăni frații și surorile, chiar dacă este doar o mână de om.
Cu o modestie rar întâlnită, Gabi mărturisește cu seninătate în glas că nu se supără niciodată dacă se întâmplă să nu fie răsplătit pentru interpretarea sa, dar se simte minunat pentru că are acum un nou ”suflet”, un nai, la care deja a început să interpreteze melodii, fără ajutorul nimănui.
“Eu vin aici în stradă pentru a-mi ajuta frații, părinții și pentru a-mi câștiga pâinea. Cu banii câștigați iau mâncare și ce trebuie pentru casă. Dacă se întâmplă să nu strâng bani destui, nu mă supăr. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu și pentru aceia”, a mărturisit Gabi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu