Putem produce la noi în țară tot ce ne trebuie, experiment eșuat în anii `80, atenționează economistul-șef BNR. Lazea, ”rețeta succesului” pentru firmele românești

FOTO: Freepik @tippapatt
FOTO: Freepik @tippapatt

Economistul-șef al BNR consideră că este greșită concepția că avem în România tot ce ne trebuie, mergând pe ideea unei extinderi asumate. 

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, a vorbit despre firmele românești, în contextul lanţurilor de producţie continentale. 

”Ultimii 25 - 30 de ani au fost martorii unei acumulări de capital românesc, astfel încât acesta nu mai reprezintă în acest moment factorul cel mai constrângător în creşterea Produsului Intern Brut. Mai degrabă, există o constrângere din partea factorului forţă de muncă. S-au creat, astfel, premisele pentru trecerea capitalului autohton la un nou nivel de dezvoltare, pe cel puţin trei direcţii: creşterea valorii adăugate, diversificarea investiţiilor, intrarea pe noi pieţe. Referitor la acest ultim aspect, intrarea pe noi pieţe, firmele reprezentate în această conferinţă sunt un foarte bun exemplu, cele mai multe dintre ele depăşind deja graniţele României”, a spus Lazea, conform Agerpres. 


Fărâmiţarea globalizării, o șansă? 


Potrivit acestuia, România se află într-un moment istoric de redefinire a strategiilor economice la nivel mondial şi european. În acest context, el a făcut referire la Raportul Draghi, apărut la începutul acestei luni, care scoate în evidenţă că răspunsul la fărâmiţarea globalizării nu îl constituie retragerea fiecărui stat european în autarhie şi naţionalism economic, ci un efort comun de a crea lanţuri de valoare europene şi campioni europeni.

”Firmele din România vor trebui să-şi negocieze nişele pe care deţin un avantaj competitiv din cadrul lanţurilor de producţie continentale, iar România are multe capabilităţi de a se insera în producţia europeană, fie că vorbim de sectorul IT, de sectorul auto, de producerea de energie verde sau de exploatarea de pământuri rare. Desigur, procesul definirii şi negocierii nişelor româneşti din lanţurile de producţie europene va necesita atât implicarea factorului guvernamental, cât şi a sectorului privat în acest demers strategic”, a afirmat economistul.

În opinia sa, românii ar trebui să fie primii convinşi că autarhia şi ideea că putem produce tot ce ne trebuie nu este o soluţie, pentru că ”am trecut prin această idee în anii '80, iar cei mai în vârstă îşi aduc aminte de acest experiment eşuat”.

De asemenea, firmele româneşti nu pot acoperi un întreg lanţ valoric dintr-o industrie oarecare pentru că ”nu putem emite pretenţia să facem un produs, de la proiectare la extragerea de minereuri, până la produsul finit şi marketing etc”. 

”Ca atare, inserarea noastră în nişe de excelenţă pe care le avem - şi am subliniat câteva dintre ele - este fundamentală. Numai că pentru ca acest lucru să se întâmple e nevoie de o conlucrare mult mai aplicată între sectorul de stat şi sectorul firmelor private. O conlucrare mult, mult peste ceea ce am avut până acum în aceşti 30 - 35 de ani. Cu alte cuvinte, reprezentanţii statului şi ai sectorului privat trebuie să se aşeze la masă şi cu cifre în mână, cu exemple clare, să spună: 'Aici putem să ne inserăm, de aici până aici putem să facem, de aici până aici avem excelenţă, haideţi să mergem să negociem cu Europa ca să facem noi aceste produse sau aceste servicii`”, a transmis Valentin Lazea, conform sursei citate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel