9000 de mame din toată țara s-au unit și au strâns împreună 273.000 de euro, bani cu care a fost renovată secția de pediatrie a Spitalului Municipal Moreni, județul Dâmbovița.
Mamele membre ale comunității ”La primul bebe” au reușit să strângă banii în doar 6 zile, prin organizarea unor licitații online. Ulterior, la 10 luni distanță au predat cheile noilor încăperi, relatează ProTv.
Chiar un medic a fost cel care le-ar fi cerut ajutorul anul trecut. Sătul de condițiile precare în care erau tratați copiii, doctorul a bătut un semnal de alarmă. Secția de pediatrie arăta deplorabil: pereți scorojiți, saltele rupte și toalete distruse, acestea erau condițiile în care anual erau tratați peste 3 mii de copii din Dâmbovița și Prahova.
Cu ajutorul mamelor din România, toate încăperile vechi ale secției de pediatrie au fost demolate și reconstruite de la zero. Acum pacienții beneficiază de 13 saloane imaculate cu băi proprii dar și de spații de joacă și o sală de mese. Secția a fost deja inaugurată oficial, primul pacient fiind un bebeluș de doar câteva luni.
"La primul bebe" este cea mai relevantă comunitate online destinată mamelor cu studii și implicate profesional. Cu peste 150.000 de membri, activează în 23 județe, fiind și singura comunitate din România numită de Facebook USA una dintre cele mai de impact 100 de comunități online din lume. Asociația „La primul bebe” a investit în spitalele și maternitățile din țară peste 1 milion 7 sute de mii de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu