Puterile preşedintelui bulgar, limitate. Parlamentul a votat, Rumen Radev a reacționat

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Parlamentul bulgar a adoptat mai multe amendamente constituţionale, ce vizează, printre altele, restrângerea prerogativelor preşedintelui ţării, Rumen Radev

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernarea pro-occidentală PP-DB şi GERB-SDS, împreună cu partidul de centru Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (MRF) a minorităţii turce, au susţinut proiectul de lege în a treia şi ultima lectură, informează dpa, citată de Agerpres.

PP-DB este o alianţă a partidelor Continuăm Schimbarea şi Bulgaria Democrată. GERB-SDS este format din partidele Cetăţeni pentru Dezvoltare Europeană din Bulgaria şi Uniunea Forţelor Democratice.

Cu 165 din 240 de voturi, majoritatea de două treimi necesară pentru amendamentele constituţionale a fost atinsă la limită, a informat agenţia de presă BTA.

Persoanele cu dublă cetăţenie, condiție pentru a deveni membri ai Parlamentului şi Guvernului

Modificările vizează, de asemenea, întărirea independenţei justiţiei. În plus, acestea stipulează că persoanele cu dublă cetăţenie (care deţin o altă cetăţenie pe lângă cea bulgară) pot deveni membri ai parlamentului şi guvernului dacă au locuit în ţară cel puţin în ultimele 18 luni.

Președintele, puteri limitate

Preşedintele va avea, de asemenea, mai puţină putere dacă un guvern de coaliţie eşuează, caz în care nu va mai putea să dizolve parlamentul. La numirea unui prim-ministru interimar, preşedintele Bulgariei va avea în viitor doar posibilitatea de a alege între preşedintele parlamentului şi membrii unui cerc apropiat de înalţi oficiali guvernamentali.

În urma votului, preşedintele bulgar Radev a declarat că va supune atenţiei Curţii Constituţionale aceste amendamente, deoarece consideră că ele subminează fundamentele unui stat democratic şi suveran.

Prim-ministrul Nikolai Denkov a declarat că preşedintele, fiind parte implicată, nu poate face o evaluare obiectivă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel