Putin, acuzat de furt. Reacția Kremlinului: a fost un cadou

Acuzația unui patron de fotbal al adresa liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, ar putea pune în pericol relațiile diplomatice între SUA și Rusia.

Finanţatorul şi preşedintele echipei de fotbal american New England Patriots, Robert Kraft, într-un interviu acordat, sâmbătă, pentru cotidianul “New York Post”, îl acuză pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, de furt, scrie prosport.ro.

Robert Kraft,  care are o avere de 2,3 miliarde de dolari, a susținut că, în vara lui 2005, la câteva luni după ce Patriots câştigase Super Bowl-ul cu 24-21 în faţa Philadelphiei Eagles, a călătorit alături de mai mulţi oameni de afaceri în Rusia, pentru o vizită cu preşedintele Rusiei.

Atunci, Kraft i-a arătat lui Putin inelul de campion încrustat cu diamante, primit după ce Patriots a câştigat titlul, iar liderul de la Kremlin l-a dorit pe deget. Patronul s-a conformat, dar a rămas şocat când Putin i-a spus că ar putea ucide pe cineva cu respectivul inel, care la vremea aceea era estimat la mai mult de 25.000 de dolari.

La momentul respectiv, Robert Kraft a susţinut că i-a făcut cadou inelul ca simbol al admiraţiei sale faţă de poporul şi cultura rusă.

Patronul lui Patriots s-ar fi răzgândit câteva zile mai târziu şi și-ar fi dorit înapoi inelul. Dar s-a lovit de opoziţia Casei Albe! „În interesul relaţiilor dintre Rusia şi Statele Unite, ar fi mai bine să lăsaţi situaţia aşa cum este. Putin s-ar putea simţi jignit”, i-ar fi spus staff-ul de la Casa Albă lui Kraft, când președintele SUA era George W. Bush.

Imediat, Kremlinul a infirmat această poveste. Într-un comunicat de presă se precizează: „Ce spune domnul Kraft e ciudat. Am stat lângă cei doi şi am înţeles clar că acel inel a fost un cadou”, a spus Dmitri Peşkov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel