Putin amenință cu 'un răspuns din partea Rusiei' după ce Kievul a comis 'un atac terorist' asupra podului din Crimeea

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut luni întărirea măsurilor de securitate la podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă peninsula Crimeea (anexată de Moscova în 2014) de Rusia, o infrastructură strategică avariată pentru a doua oară de la începutul campaniei ruse în Ucraina, în urma unui atac pe care l-a atribuit Kievului, ameninţând cu un 'răspuns', potrivit AFP.

'Dat fiind faptul că acesta este al doilea atac terorist asupra podului Crimeii, aştept propuneri concrete pentru îmbunătăţirea securităţii acestei importante şi strategice infrastructuri de transport', a declarat Putin în cadrul unei reuniuni a guvernului de la Moscova transmisă de televiziunea de stat. Potrivit lui Putin, o fată a fost rănită, iar ambii ei părinţi au fost ucişi în acest atac atribuit de Moscova Ucrainei. 'Familia se ducea în Crimeea din regiunea (rusă) Belgorod', a indicat preşedintele. 'Va exista bineînţeles un răspuns al Rusiei.

Ministerul Apărării pregăteşte propuneri corespunzătoare', a spus Putin. Atacul a provocat importante daune la secţiunea rutieră a podului, care serveşte de asemenea la transportul materialului militar pentru armata rusă care luptă în Ucraina. Despre acest atac s-a spus că ar fi fost efectuat de serviciile speciale şi de forţele navale ucrainene cu ajutorul unor 'drone navale', aşa cum afirmase anterior luni pentru AFP o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

'Ceea ce s-a petrecut este un nou act terorist al regimului de la Kiev', a spus Putin. Podul din beton, cu o lungime de 18 km, construit cu mari cheltuieli din ordinul lui Vladimir Putin, care l-a şi inaugurat în 2018, constă în două secţiuni paralele, una rezervată circulaţiei rutiere, iar cealaltă traficului feroviar.

Potrivit vicepremierului rus Marat Husnullin, structurile de susţinere a podului peste Kerci nu au fost avariate de explozie, ceea ce Putin a calificat drept o 'veste bună'. Husnullin a spus că prevede redeschiderea completă a circulaţiei rutiere pe pod până în 1 noiembrie.

La finalul reuniunii în format de videoconferinţă cu responsabili naţionali şi regionali pentru a evalua consecinţele atacului, Putin a afirmat că este un atac crud şi lipsit de sens, susţinând că podul nu a mai fost folosit de luni de zile pentru aprovizionarea forţelor ruse care luptă în Ucraina, potrivit Reuters. Ucraina nu a revendicat oficial atacul, presa ucraineană a relatat că serviciile de securitate ucrainene ar fi desfăşurat drone maritime, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel