Preşedintele rus Vladimir Putin a moştenit un modest apartament în centrul Tel Aviv-ului pe care el îl oferise cadou profesoarei sale de limba germană din adolescenţă, Mina Yuditskaya Berliner, scrie luni cotidianul israelian Yediot Aharonot, citat de agenţia EFE.
Ambasada rusă a preluat apartamentul, în numele preşedintelui, mai notează publicaţia israeliană, care precizează că Mina Yuditskaya Berliner a fost profesoara lui Putin între anii 1967 şi 1968 la Sankt Petersburg. Cinci ani mai târziu ea a emigrat în Israel şi a pierdut legătura cu fostul său elev.
Dar în anul 2005, când preşedintele Putin a efectuat o vizită în Israel, ea a contactat ambasada rusă pentru a-i transmite că doreşte să-l revadă cu acest prilej, împreună cu o delegaţie a veteranilor ruşi din al Doilea Război Mondial.
Au început să curgă cadourile
Prin urmare, ambasada rusă a invitat-o la eveniment, unde Mina Yuditskaya Berliner a avut o scurtă discuţie în privat la un ceai cu Vladimir Putin. Apoi preşedintele rus a prezentat-o pe fosta sa profesoară preşedintelui israelian de la acea vreme, Moshe Katsav, care a întrebat-o dacă Putin a fost un elev bun, după cum relevă un interviu publicat de acelaşi cotidian în anul 2014.
După vizita lui Putin în Israel, fosta sa profesoară a început să primească diferite cadouri, inclusiv un ceas şi o biografie a preşedintelui rus, iar într-o zi a reprezentantă a guvernului de la Moscova a invitat-o să vadă două apartamente în centrul oraşului Tel Aviv pentru a-şi alege dintre ele unul ca donaţie din partea lui Putin.
În decembrie 2017 Mina Yuditskaya Berliner încetat din viaţă, iar ambasada rusă a trimis un reprezentant care a participat la ceremonia funerară şi a ajutat financiar pentru acoperirea cheltuielilor cu înmormântarea.
În testamentul ei scris, profesoara de limba germană şi-a exprimat dorinţa ca apartamentul devenit căminul ei să fie înapoiat lui Vladimir Putin, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News