Totodată foşti combatanţi ai grupării Wagner au fost integrați în armata rusă.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut unui fost locotenent al lui Evgheni Prigojin - liderul grupării paramilitare Wagner, căzut în dizgraţia liderului de la Kremlin şi mort într-un accident de avion luna trecută - să instruiască voluntari pentru a lupta în Ucraina, relatează vineri AFP şi Reuters.
"La ultima reuniune am evocat faptul că veţi fi implicat în formarea de unităţi de voluntari capabili să ducă la bun sfârşit diverse misiuni de luptă, în principal, desigur, în zona operaţiunii militare speciale" din Ucraina, a declarat Putin la întâlnirea de joi cu Andrei Troşev, potrivit unui comunicat al Kremlinului făcut public vineri.
"Sedoi" (păr grizonat, în rusă), fost colonel şi care era foarte apropiat de Prigojin în cadrul Wagner, este considerat unul dintre fondatorii grupului şi este vizat de sancţiuni europene pentru "implicare directă în operaţiunile militare ale grupului în Siria", conform unui document al UE de la sfârşitul lui 2021.
"Cunoaşteţi problemele care trebuie soluţionate în avans pentru ca efortul de luptă să se desfăşoare la modul optim şi cu cel mai mare succes posibil", a mai spus Putin.
Acesta a salutat totodată faptul că Troşev "întreţine bune relaţii cu foşti tovarăşi de arme".
Întâlnirea de joi, la care a asistat şi viceministrul apărării Iunus-Bek Evkurov, ilustrează o dată în plus integrarea unor foşti combatanţi ai Wagner în armata rusă.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat imediat după reuniune agenţiei Ria Novosti că Andrei Troşev "lucrează deja în Ministerul Apărării".
La sfârşitul lui iunie, după o revoltă eşuată a grupării paramilitare, Kremlinul le-a dat trei variante combatanţilor acesteia - să se integreze în armata rusă, să redevină civili sau să plece în Belarus. Moartea lui Prigojin, împreună cu mai mulţi responsabili ai grupării, în accidentul de avion de la sfârşitul lui august a marcat însă sfârşitul Wagner aşa cum era cunoscută până atunci, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu