Putin avertizează ţările care susţin Ucraina: Reacţia noastră va fi cu viteza luminii

Vladimir Putin avertizează ţările care susţin Ucraina.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat, miercuri după-amiază, naţiunile care oferă asistenţă militară Ucrainei că riscă să fie vizate de riposte rapide.

„Dacă cineva din afară încearcă să intervină în Ucraina, reacţia noastră va fi cu viteza luminii”, a declarat Vladimir Putin, potrivit BBC News.

„Avem la dispoziţie toate instrumentele de ripostă pe care alţii nu le au. Şi nu doar ne lăudăm cu ele, le vom utiliza dacă va fi necesar”, a mai spus preşedintele Rusiei. Liderul de la Kremlin a subliniat că au fost decise deja modalităţile de ripostă, dar nu a oferit detalii.

Mircea Geoană: Putin va declara o victorie pe 9 mai. Care e, de fapt, adevărul

Amintim că Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, susține că Vladimir Putin va declara o „victorie” pe 9 mai, însă va fi vorba de o victorie falsă.

„Suntem într-o fază decisivă a acestei părți a războiului din Ucraina. Constatăm, pe de o parte, o schimbare a modului în care conducerea militară a operațiunii din partea Rusiei se comportă față de prima etapă a asaltului împotriva Kievului. Observăm atacuri de artilerie mai susținute, o pregătire mai aproape de doctrina militară a Federației Ruse”, a spus Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, marți seară, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

„Războiul va continua, e un război probabil de durată. Continuăm să susținem Ucraina”, a subliniat Mircea Geoană.

„Declarațiile conducerii de la Moscova... se încearcă să găsească în NATO un fel de dușman universal, un fel de justificare a acestui narativ pe care îl împinge Kremlinul, în care războiul ar fi unul de apărare. E tipic rusesc! Ei atacă Ucraina, ei provoască războiul! NATO nu e în război, NATO ajută Ucraina, pentru că e normal să ajutăm”, a mai declarat Mircea Geoană. „NATO rămâne în afara conflictului!”, a mai subliniat acesta.

„Este clar că există o tensiune între comanda politică de la Kremlin, care dorește să anunțe o așa zisă victorie la parada din 9 mai, și realitățile de pe teren. De aceea anticipăm o intensificare a bombardamentelor. (...) În mod clar, Putin va declara o victorie nonexistentă pe 9 mai. Pe teren partea ucraineană își face datoria. Vom asista la un război prelungit, dincolo de 9 mai”, a spus Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel