Putin critică muzica rap. Ce nu îi place

Vladimir Putin
Vladimir Putin

Vladimir Putin a criticat muzica rap, despre care spune că glorifică drogurile, informează duminică dpa.

Interzicerea acesteia nu ar fi utilă, a spus Putin în cadrul unei reuniuni pe teme de politică culturală desfăşurate la Sankt Petersburg.

"Dacă nu poţi opri un lucru, trebuie să preiei iniţiativa şi să conduci în consecinţă", a declarat preşedintele sâmbătă pentru agenţia de presă Interfax, fără a oferi detalii suplimentare.

Muzica rap precum şi alte forme de cultură populară au la bază trei lucruri: sex, droguri şi revoltă, a spus preşedintele. Desigur, drogurile sunt problema cea mai îngrijorătoare, a adăugat acesta, spunând să sunt calea către decăderea naţiunii.

"Trebuie să ne gândim cum să acţionăm ca să ne asigurăm că lucrurile nu merg prea departe", chiar dacă alte ţări neglijează această problemă, a spus Putin.

Concerte de rap, oprite de poliție

Afirmaţiile preşedintelui rus vin după mai multe săptămâni tensionate pentru rapperi şi alţi artişti din Rusia. În noiembrie, poliţia şi serviciile secrete au verificat şi au oprit mai multe concerte ale unor artişti rap, iar versurile şi muzica acestora au fost investigate pentru extremism.

Trupa de gothic-rap Ic3peak din Moscova nu a putut susţine niciunul dintre concertele turneului său prin Rusia fără a fi perturbată.

Săptămâna trecută, un funcţionar cu rang înalt în administraţia prezidenţială a spus că interzicerea concertelor este stupidă, iar hărţuirile au încetat brusc.

Afirmaţiile lui Putin sunt un alt element în această poveste cu consecinţe neclare, notează dpa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel