Putin face o nouă mutare cu regiunile anexate în Ucraina

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege prin care stabileşte ca data de 30 septembrie să fie marcată de acum oficial ca 'Ziua reunificării' cu Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, cele patru regiuni din estul şi sudul Ucrainei anexate de Kremlin acum un an, potrivit EFE. 

Vladimir Putin prezentase această iniţiativa în Dumă de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) după ce Moscova organizase primele alegeri în regiunile respective în conformitate cu legislaţia rusă la începutul lunii septembrie.

Data de 30 septembrie 2022 'a rămas în istorie' ca ziua aderării celor patru regiuni ucrainene la Federaţia Rusă, potrivit unei note explicative publicate joi de autorităţile ruse pe portalul de informaţii juridice al guvernului. În opinia Kremlinului, aceste patru regiuni au revenit în componenţa Rusiei în virtutea 'exprimării voinţei populare a milioane de oameni şi a exercitării dreptului lor inalienabil de a-şi decide statutul politic în mod liber şi fără ingerinţe externe'.

Vladimir Putin a semnat în septembrie 2022 anexarea celor patru regiuni ucrainene

Vladimir Putin a semnat în septembrie 2022 anexarea celor patru regiuni ucrainene în încercarea de a crea un coridor terestru cu peninsula ucraineană Crimeea, anexată în 2014, pe care Kievul încearcă acum să o recucerească în cadrul unei ofensive începute în vară.

Rusia a inclus cele patru noi teritorii în Constituţie, dar, după mai bine de un an şi jumătate de lupte sângeroase, încă nu le controlează în totalitate. Grupuri apropiate Kremlinului au cerut organizarea unui mare concert în Piaţa Roşie din Moscova, vineri, pentru a marca un an de la anexarea celor patru regiuni ucrainene.

'O ţară, o familie, o Rusie' este sloganul concertului, despre care unele media ruse independente, precum Meduza.io, scriu că aminteşte de sloganul partidului nazist 'Un popor, un imperiu, un conducător'. Deşi Kremlinul nu a confirmat încă, la eveniment ar urma să participe şi Putin, care probabil le va adresa un mesaj celor prezenţi, scrie Agerpres.

Vezi și - Ce i-a spus Kadîrov lui Putin în plină controversă legată de comportamentul fiului liderului cecen

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit joi la Kremlin cu liderul cecen Ramzan Kadîrov, în plină controversă legate de fiul acestuia, Adam Kadîrov, care a bătut recent un deţinut pentru că a ars Coranul, relatează EFE.

Intenţia lui Putin era de a aborda situaţia economică şi politică din mica republică din Caucazul de Nord, dar conversaţia s-a îndreptat în întregime către războiul din Ucraina, unde oamenii lui Kadîrov luptă ca parte a Districtului militar nord. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel