Putin încearcă să sperie Estonia prin remarci „complet inacceptabile”

Estonia și Letonia marchează 30 de ani de la retragerea trupelor ruse/ FOTO: Pexels
Estonia și Letonia marchează 30 de ani de la retragerea trupelor ruse/ FOTO: Pexels

Estonia l-a convocat vineri pe ambasadorul rus pentru a condamna laudele „complet inacceptabile” ale preşedintelui Vladimir Putin la adresa unui conducător rus din secolul al XVIII-lea care a capturat un oraş care acum este estonian, potrivit Reuters.

Putin i-a adus joi un omagiu ţarului Petru cel Mare, despre care a spus că a recucerit un teritoriu care aparţinea Rusiei în timpul unui lung război cu Suedia între 1700 şi 1721. Putin a menţionat în mod special Narva, care aparţine Estoniei, unul dintre cele trei state baltice şi membru NATO.

Ministrul de externe al Estoniei a declarat că ambasadorul Vladimir Lipayev a fost convocat „pentru a condamna recentele declaraţii ale preşedintelui Putin ... inclusiv comentariile sale privind oraşul estonian Narva”, a precizat acesta într-o declaraţie.

„Într-un moment în care Rusia... încearcă să distrugă statalitatea şi poporul Ucrainei, este, de asemenea, complet inacceptabil”, a adăugat acesta. Putin a comparat campania lui Petru cel Mare cu „operaţiunea specială” prin care Rusia a invadat Ucraina, în 24 februarie.

Estonia a făcut parte din imperiul rus timp de mai bine de două secole înainte de a-şi obţine independenţa în 1918. În 1940, Uniunea Sovietică a anexat ţara, care nu şi-a recăpătat independenţa decât în 1991, notează Mediafax.

60 de nave ruse au început manevre în Marea Baltică

Federația Rusă a început manevre cu 60 de nave în Marea Baltică, în timp ce Finlanda și Suedia încep discuțiile de aderare la NATO.

Rusia a anunțat lansarea unor exerciții navale care implică aproximativ 60 de nave de război în Marea Baltică, pe fondul tensiunilor crescute legate de războiul din Ucraina și a cererilor Finlandei și Suediei de a adera la NATO.

Ministerul rus al Apărării (MOD) a lansat joi un videoclip pe YouTube care pretindea să arate „exercițiul operațional planificat cu grupurile Flotei Baltice”.

Imaginile arată nave de război rusești manevrând pe mare, ministerul rus al apărării afirmând că exercițiile au implicat „aproximativ 60 de nave de război, bărci și nave de sprijin; peste 40 de avioane și elicoptere; și până la 2.000 de unități armate, precum și echipamente militare și speciale ale Flotei Baltice.”

„În Marea Baltică și pe terenurile de antrenament de luptă din regiunea Kaliningrad, a început un exercițiu operațional planificat cu grupurile Flotei Baltice”, se arată într-un comunicat al ministerului.

„Ca parte a exercițiului, forțele operative navale ale Flotei Baltice și-au părăsit bazele și au desfășurat grupuri de flotă în zonele desemnate.

„Navele vor îndeplini sarcini pregătitoare pentru protecția și apărarea căilor maritime și a bazelor flotei”, a adăugat acesta.

Marea Baltică este situată în nordul Europei, un braț estic al Oceanului Atlantic, înconjurată de statele membre NATO Danemarca, Estonia, Germania, Letonia, Lituania și Polonia.

Exercițiile navale vin într-un moment în care Finlanda și Suedia se pregătesc să adere la NATO după decenii de neutralitate, conform RMX.

Serbia respinge solicitările lui Olaf Scholz de a recunoaște Kosovo și a impune sancțiuni Rusiei

Preşedintele Serbiei a respins cererea lui Olaf Scholz de a recunoaște Kosovo și de a impune sancțiuni Rusiei.

Preşedintele Serbiei, Aleksandr Vucici, a respins vineri după-amiază, în cursul întâlnirii cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, cererile acestuia de a recunoaşte independenţa Kosovo şi a aplica sancţiuni Rusiei.

Olaf Scholz, aflat într-un turneu în Balcani, a cerut Serbiei să recunoască independenţa Kosovo. Cancelarul Germaniei a afirmat în Kosovo, înaintea vizitei în Serbia, că nu pot fi admise în Uniunea Europeană state care nu se recunosc reciproc.

Serbia a primit în 2012 statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar Kosovo speră să obţină acest statut anul acesta.

"Este prima dată când aud din partea Uniunii Europene că este necesară o recunoaştere mutuală. Trebuie să înţelegeţi că noi nu reacţionăm la astfel de presiuni, la ameninţări că trebuie să facem ceva", a afirmat Aleksandr Vucici, conform publicaţiei Die Zeit, cu ocazia întâlnirii cu Olaf Scholz.

Kosovo şi-a proclamat în 2008 independenţa faţă de Serbia, dar Administraţia de la Belgrad consideră că este în continuare teritoriu sârb. Cinci state UE - România, Spania, Grecia, Slovacia şi Republica Cipru - nu recunosc independenţa Kosovo.

În cursul vizitei la Belgrad, Olaf Scholz a cerut Serbiei şi să se ralieze sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina. "Aşteptările noastre sunt ca sancţiunile să fie aplicate de fiecare stat aflat în procesul de integrare în Uniunea Europeană", a afirmat cancelarul german, potrivit site-ului Tagesschau.de.

Aleksandr Vucici a respins şi această cerere a Germaniei. "Noi avem alte raţiuni, avem obligaţii care decurg din relaţiile de sute de ani cu Rusia", a argumentat preşedintele Serbiei, subliniind că "situaţia este foarte complicată" inclusiv în materie de aprovizionre cu energie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel