Putin, inspecție la Forțele Aerospațiale. S-a testat viteza de reacție

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, comandantul suprem al armatei ruse, a ordonat marți dimineață o inspecție neanunțată în cadrul Forțelor aerospațiale ale Federației Ruse. 

Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul rus al apărării, generalul de armată Serghei Șoigu, la o reuniune a ministerului pe care îl conduce. "Astăzi (marți), în conformitate cu decizia comandantului suprem al armatei, pentru evaluarea gradului de pregătire a organismelor de comandă și a trupelor, în vederea realizării unor sarcini de pregătire militară, a fost lansată o inspecție neanunțată în cadrul forțelor aerospațiale", a declarat Serghei Șoigu.

Mai exact, obiectivul inspecției este de a verifica pregătirea de luptă a sistemelor de apărare antiaeriană, capacitatea forțelor aeriene în caz de alertă și respingerea unei eventuale agresiuni împotriva Rusiei, a detaliat generalul Șoigu.

În contextul acestei inspecții subite, forțele aviației militare ruse au fost plasate începând cu ora locală 09:00 în regim de alertă de maximă, potrivit RIA Novosti, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel