Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan vor avea o întrevedere bilaterala, astăzi, la Soci. Ce vor discuta.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a anunţat care sunt subiectele pe care le vor examina preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, în cadrul întrevederii bilaterale de vineri, 5 august, de la Soci.
Putin şi Erdogan vor discuta la Soci despre plecarea primei nave cu cereale la bord din portul Odesa. Dmitri Peskov a mai precizat că şeful statului Vladimir Putin va discuta cu omologul său turc despre dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi despre exportul de cereale ucrainene. Acest anunţ a fost făcut de reprezentantul Kremlinului, în cadrul unui briefing susţinut joi, 4 august.
Aceasta este o vizită ale cărei detalii au fost stabilite la Teheran. În primul rând, ea se va axa pe o serie de dimensiuni legate de relaţiile bilaterale. Ea se va axa pe examinarea conflictelor regionale, pe efectuarea unui schimb de opinii atât cu privire la situaţia din Ucraina, cât şi la cea din Siria, a subliniat Dmitri Peskov, potrivit Rador.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a adăugat că întâlnirea celor doi lideri este un bun prilej pentru a evalua eficienţa mecanismului care a fost creat datorită acordurilor de la Istanbul cu privire la exportul de cereale ucrainene.
Purtătorul de cuvânt a mai remarcat că acest acord este un exemplu de negociere. În plus, Peskov a apreciat contribuţia uriaşă a preşedintelui Erdogan. Peskov a declarat că, pe 5 august, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va sosi la Soci, pentru a purta convorbiri cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Ultima întâlnire bilaterală de acest gen cu liderul turc a avut loc, de asemenea, la Soci.
Pe 22 iulie, reprezentanţii Turciei, Ucrainei, Federaţiei Ruse şi Naţiunilor Unite au semnat la Istanbul un acord privind crearea unui coridor pentru exportul de cereale şi exportul de produse agricole din Ucraina prin Marea Neagră.
Recent, ministerul turc al Apărării a anunţat că nu examinează aspecte privind cooperarea cu Rusia în domeniul producţiei de drone Bayraktar. Chestiunea cooperării cu Rusia pentru lansarea producţiei de drone Bayraktar nu este în prezent examinată - a declarat preşedintele agenţiei guvernamentale a Turciei, însărcinat cu achiziţia de echipament militar (SSB), Ismail Demir.
Astfel, el a comentat informaţiile potrivit cărora Vladimir Putin i s-a adresat preşedintelui Recep Tayyip Erdogan cu o solicitare de a lansa producţia comună de drone, care acum sunt vândute în 20 de state din întreaga lume. Presa străină a anunţat că Rusia este interesată de a coopera cu producătorul de drone Bayraktar Baykar Makina, în timp ce Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a spus că subiectul cooperării tehnico-militare dintre cele două ţări va fi discutat în cadrul unei întâlniri între Putin şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan de la Soci, din data de 5 august, scrie Rador.
Creatorul dronei Bayraktar este supranumit "Elon Musk al Turciei", iar arma sa este una dintre piesele care ajută Ucraina să reziste în faţa Rusiei.
Valerii Zaluzhnyi, comandantul forţelor armate ucrainene, a postat la finalul lunii februarie imagini cu un convoi militar rusesc care se apropia de oraşul Herson, la doar câteva zile după startul invaziei. În centrul imaginii, s-a putut observa cum un sistem de ţintire s-a fixat pe un vehicul care a explodat câteva secunde mai târziu. "Iată ce poate face Bayraktar. Bun venit în iad!", a scris atunci Zaluzhnyi.
Bayraktarul un vehicul automat de zbor, gri, plat, cu aripi în unghi şi o elice în partea din spate, care transportă bombe ghidate prin laser. De asemenea, bayraktarul este suficient de mic încât poate fi transportat într-o camionetă şi costă mult mai puţin decât dronele americane şi israeliene. Creatorul acesteia, Selcuk Bayraktar, este unul dintre cei mai importanţi producători de arme din lume. Iar în Ucraina, bayraktarul a devenit deja o legendă, fiind făcut chiar şi un cântec despre aceasta. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News