Putin spune că americanii sunt nişte "huligani" care inundă lumea cu bani

vladimir putin
vladimir putin

Premierul rus Vladimir Putin a acuzat luni Statele Unite de huliganism referindu-se la eforturile guvernului american de a-şi uşura problemele financiare injectând în economie sute de miliarde de dolari, relatează RIA Novosti.

"Mulţumesc lui Dumnezeu, noi nu tipărim o rezervă de bani, dar ei ce fac? Ei se poartă precum huliganii, dând drumul la tiparniţă şi împrăştiindu-i (banii - n.r.) în întreaga lume, uitând de principalele obligaţii ce le revin", a declarat Putin la o reuniune a experţilor economici la Academia rusă de Ştiinţe.

Comentariile lui Putin intervin după ce până la 30 de iunie Rezerva Federală americană a cumpărat obligaţiuni de trezorerie în valoare de 600 de miliarde de dolari.

Autorităţile ruse au declarat că doresc să fie stabilit un coş de valute, în care să fie inclusă şi rubla, care să înlocuiască dolarul ca principală rezervă valutară, deşi majoritatea analiştilor spun că un obiectiv mai realist al Rusiei ar fi ca rubla să devină rezervă monetară regională pentru spaţiul CIS (Comunitatea Statelor Independente, organizaţie ce include fostele republici sovietice cu excepţia balticilor şi a Georgiei).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel