Rusia consideră că preşedintele Statelor Unite Donald Trump şi-a anulat întâlnirea cu Vladimir Putin mai degrabă din motive interne decât din cauza situaţiei din Ucraina, a declarat vineri Ministerul rus de Externe, informează Reuters şi dpa.
'Este provocarea lansată de Kiev în Strâmtoarea Kerci (de la Marea Azov) un motiv real pentru anulare? Am auzit-o ca versiune oficială şi am acceptat-o. Este motivul unul real? Eu cred că noi ar trebui să căutăm răspunsurile în situaţia politică internă din SUA', a declarat purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova citată de agenţiile de presă ruse.
Trump a anunţat anularea întâlnirii pe Twitter în timp ce se afla în drum spre summitul G20 de la Buenos Aires, citând un incident ce a avut loc weekendul trecut între paza de coastă rusă şi marina ucraineană, când partea rusă a deschis focul şi a capturat nave ucrainene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News