Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a zis luni că atentatul terorist comis vineri la o sală de concerte de lângă Moscova, revendicat de gruparea Statul Islamic, a fost făcut de 'islamişti radicali' care, conform acestuia, au vrut să fugă apoi în Ucraina, transmite AFP şi dpa.
'Ştim că (această) crimă a fost comisă de islamişti radicali cu o ideologie împotriva căreia lumea islamică încearcă să lupte de secole', a zis Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni guvernamentale, subliniind această legătură pentru prima dată, la trei zile după ce Statul Islamic a revendicat oribila crimă în masă.
'Ştim cine a comis această atrocitate împotriva Rusiei şi a poporului său. Ceea ce ne interesează, este sponsorul', a mai zis Putin el. Apoi, președintele Rusiei a repetat faptul că atacatorii, după atentatul care s-a soldat cu cel puţin 139 de morţi, conform unui nou bilanţ, au dorit să fugă către Ucraina înainte de a fi arestaţi.
'Este important să răspundem la întrebarea de ce teroriştii, după crima lor, au încercat să plece în Ucraina? Cine îi aştepta acolo? Cei care sprijină regimul de la Kiev nu vor să fie complici ai terorii şi susţinători ai terorismului, însă apar multe întrebări', a mai zis Putin.
La sfârşitul săptămânii trecute, Putin şi serviciile de securitate ruse (FSB) nu au spus despre implicarea jihadistă, evocând în schimb o pistă ucraineană. Această acuzație a fost negată clar de Kiev şi Occident.
Luni seara, totuși, Vladimir Putin a sugerat, încă o dată, că atacul ar putea avea o legătura cu Kievul şi susţinătorii săi. 'Imediat, se pune întrebarea, cine beneficiază de pe urma acestui (atac)? Această atrocitate poate fi un nou episod din seria încercărilor care, după 2014, luptă împotriva ţării noastre prin intermediul regimului neonazist de la Kiev', a mai zis el. 'N#ziştii, se ştie, nu au evitat niciodată să folosească cele mai murdare şi mai inumane metode pentru a-şi atinge obiectivele', a mai spus Putin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu