Izolat diplomatic în ultimul an de țările Uniunii Europene, pe fondul agresiunii ruse în Ucraina, președintele rus Vladimir Putin ar putea ateriza în martie la Budapesta, bifând prima vizita oficială într-o țară membră UE după declanșarea crizei ucrainene.
Vladimir Putin va efectua o vizită oficială la Budapesta în martie, potrivit unor surse independente consultate de cotidianul Nepszava și citate de portofolio.hu. Data deplasării nu a fost, deocamdată, stabilită cu exactitate. Cabinetul premierului maghiar Viktor Orban coordonează calendarul programului intern și extern al șefului Guvernului pentru a găsi o dată convenabilă celor doi lideri.
Oficialii de la Budapesta au anunțat la finalul anului trecut că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, va face o vizită oficială în Ungaria în luna februarie.
Întâlnirea Angelei Merkel cu Viktor Orban, acuzat că deteriorează parteneriatul strategic cu SUA și împinge Ungaria în sfera de influență a Rusiei, suplimentează semnificația geopolitică a vizitei ulterioare a lui Putin. Legat ineluctabil de economia Germaniei și dependent de energia exportată de Rusia, Orban încearcă să păstreze echilibrul geopolitic într-un context regional sensibil.
Janos Lazar, șeful cancelariei premierului ungar, declara la 1 octombrie 2014 că vizita Angelei Merkel va avea loc în primul trimestru din 2015, pentru a marca a 25-a aniversare a parteneriatului ungaro-german și primele alegeri parlamentare libere din Ungaria (mai multe AICI).
Criză diplomatică Ungaria - SUA
Relațiile Ungariei cu americanii s-au deteriorat constant în ultimul an. Washingtonul privește cu scepticism împrumutul rambursabil de 10 miliarde de euro primit de Ungaria de la Rusia pentru extinderea centralei nucleare de la Paks. De asemenea, Viktor Orban și-a nemulțumit partenerii vestici când a susținut proiectul South Stream și a încercat să fenteze legislația europeană pentru a construi gazoductul fără girul Bruxellesului.
Criza s-a acutizat după ce Washingtonul a ridicat vizele de călătorie ale mai multor oficiali maghiari, în baza unor suspiciuni de corupție neprobate public.
La 24 decembrie, Orban a acuzat SUA de imixtiuni în afacerile interne ale unor state central-europene.
"Statele Unite nu se limitează să intervină, ci acţionează în mod activ în viaţa politică a unor ţări din Europa Centrală", a declarat Orban, marţi seara, într-o intervenţie pentru postul public M1. "Am intrat într-o eră nouă", a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News