Președintele Vladimir Putin a folosit votul online în alegerile regionale din Rusia și a încurajat cetățenii să facă același lucru pentru a participa la scrutinul care se desfășoară pe parcursul a trei zile.
"Îi invit pe locuitorii regiunilor în care se desfăşoară alegerile în prezent să participe" la vot, a lansat Putin într-o înregistrare video difuzată de Kremlin.
"Cu atât mai mult cu cât procedurile electorale sunt organizate în ţara noastră în modul cel mai confortabil posibil", a adăugat preşedintele rus, aşezat în faţa unui calculator în biroul său.
Alegerile regionale în Rusia, organizate pentru a desemna guvernatori, deputaţi regionali şi aleşi municipali, sunt prevăzute să se desfăşoare timp de trei zile în ţară - de vineri până duminică, cu scopul de a permite la maximum alegătorilor să voteze, potrivit autorităţilor.
Votarea online este de asemenea posibilă în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv în capitala Moscova.
În acest an, Rusia a organizat scrutinul şi în patru regiuni ucrainene aflate sub controlul său parţial - Zaporojie, Herson (sud), Doneţk şi Lugansk (est).
"Sper că fiecare dintre dumneavoastră va da dovadă de o abordare civilă responsabilă", a subliniat Putin, înainte de a-şi exprima votul online.
"Multumesc, aţi votat cu succes", se putea citi apoi pe ecranul calculatorului său.
Duminică este considerată ziua principală a acestor alegeri regionale, când în mod tradiţional se aşteaptă un aflux mai important de alegători .
Primele rezultate ar urma să fie anunţate în noaptea de duminică spre luni, potrivit Comisiei Electorale Central, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News