Rapperul Puya ar fi fost prins drogat la volan, miercuri la prânz, în București.
Potrivit Gândul, Puya a fost tras pe dreapta în urma unui control de rutină, iar pe drum spre audieri rapperul a refuzat să dea declarații.
Cu toate acestea, surse din Poliția Română au declarat pentru sursa citată că artistul ar fi fost oprit, miercuri, în jurul prânzului, de un echipaj care supraveghea traficul în zona Dorobanți.
După ce ar fi fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul ar fi fost zero, polițiștii i-au cerut șoferului să sufle și în DrugTest, iar aparatul ar fi indicat un rezultat pozitiv la cocaină.
Puya ar fi fost dus la INML pentru analize, iar apoi la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră, pentru a fi audiat. Ar fi fost deschis dosar penal pe numele său.
Acesta, spun anchetatorii, potrivit sursei citate, ar fi invocat dreptul la tăcere și ar fi refuzat să dea declarații.
Artistului i s-a ridicat permisul de conducere, iar în cazul în care INML va confirma rezultatul înregistrat de aparatul DrugTest, Puya va fi trimis în judecată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News