PwC finalizează achiziţia Booz & Company

PwC anunţă astăzi concretizarea asocierii cu Booz & Company. Odată cu acordarea tuturor aprobărilor normative necesare, Booz & Company este acum parte din reţeaua PwC. Toate condiţiile necesare finalizării tranzacţiei au fost îndeplinite.

PwC anunţă astăzi concretizarea asocierii cu Booz & Company. Odată cu acordarea tuturor aprobărilor normative necesare, Booz & Company este acum parte din reţeaua PwC. Toate condiţiile necesare finalizării tranzacţiei au fost îndeplinite. 

Cu acest prilej, Booz & Company devine Strategy& (pronunţat Strategy and). Acest nou nume, care va fi folosit de firmă împreună cu numele şi brand-ul PwC, oglindeşte experienţa în consultanţa de strategie pe care Booz & Company o aduce în reţeaua PwC şi beneficiile pe care acest acord le va aduce tuturor clienţilor şi colaboratorilor. După o scurtă perioadă de graţie, Booz & Company nu va mai putea să folosească numele din punct de vedere legal în urma schimbării proprietarului.

“Pasul făcut astăzi este unul foarte important pentru PwC, clienţii şi partenerii noştri. Companiile se confruntă în prezent cu turbulenţe fără precedent şi au nevoie de strategia potrivită şi de capacitatea de a o pune în practică. PwC împreună cu Strategy& au această capacitate – de a livra valoare excepţională, atrăgând talente deosebite şi ajutând companii din întreaga lume să îşi dezvolte afacerea la nivel global”, a declarat Dennis Nally, Preşedinte al PricewaterhouseCoopers International.

“Combinaţia între echipele PwC şi Strategy& va permite PwC să fie un deschizător de drumuri în schimbarea consultanţei de management la nivel mondial”, a adăugat Nally.

“Suntem încântaţi să ne alăturăm PwC, liderul serviciilor profesionale la nivel global, deoarece aceasta ne va permite să punem în practică ideile noastre strategice” spune Cesare R. Mainardi, CEO al Strategy&.

“Strategy& întăreşte portofoliul amplu de servicii de consultanță de specialitate al PwC cu o 100 de ani de experienţă în consultanţă de strategie. Din prima zi, putem răspunde nevoilor clienţilor cu un meniu complet de servicii, de la strategie până la execuţie. Avem capacitatea, anvergura, resursele şi competenţa dovedită de a asista companiile internaţionale la fiecare pas de la strategie până la rezultate“, a adăugat Mainardi.

Consiliul director al PwC Strategy& va fi prezidat de Tony Poulter, partener PwC şi liderul global de servicii de consultanţă de management. Cesare Mainardi va fi director general al Strategy&. El a fost în prealabil director general al Booz&Company în ultimii doi ani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel