PwC România: 64% dintre companiile din construcţii cataloghează drept"greoaie" aplicarea facilităţilor fiscale în domeniu

Aproape două treimi (64%) dintre companiile care activează în România în domeniul construcţiilor consideră că aplicarea facilităţilor fiscale pentru salariaţii din acest sector este un proces greoi, din cauza neclarităţii prevederilor legale referitoare la modalitatea de calcul a cifrei de afaceri, reiese dintr-un sodaj de opinie realizat de PwC România, publicat joi. 

În contextul în care activitatea companiilor din construcţii au dificultăţi în a întruni condiţiile solicitate de legislaţie, 59% dintre cei chestionaţi susţin că societăţile care nu le îndeplinesc se vor confrunta cu o creştere a costurilor şi pierderi de profitabilitate, iar 24% menţionează pierderile de personal.

Facilităţile fiscale pentru sectorul construcţiilor au fost iniţial introduse prin OUG 114 şi modificate prin OUG 43/2019. Astfel, începând cu data de 21 iulie 2019, au fost incluse alte trei coduri CAEN pentru activităţi în domeniul construcţiilor şi noi reguli de calcul al cifrei de afaceri. 

În cazul companiilor nou-înfiinţate, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea. Pentru companiile existente la 1 ianuarie a fiecărui an, baza de calcul o reprezintă cifra de afaceri înregistrată în anul anterior. Companiile care îndeplinesc condiţia de 80% venituri din activităţi în construcţii aplică facilităţile fiscale pe toată durata anului în curs. În schimb, cele care nu realizează limita minimă a cifrei de afaceri aplică principiul companiilor nou-înfiinţate. 

Potrivit specialiştilor, multe companii nu pot aplica facilităţile fiscale, pentru că procentul de 80% se dovedeşte a fi prea ridicat pentru acestea chiar şi după intrarea în vigoare a OUG 43. 

"Există cazuri în care simpla desfăşurare a unei activităţi secundare în baza unuia dintre respectivele coduri CAEN obligă companiile la garantarea salariului minim de 3.000 lei pentru absolut toţi angajaţii. Consecinţa pentru aceste societăţi este majorarea costurilor cu până la 44% faţă de anul 2018", precizează Daniel Anghel, partener şi liderul Departamentului de servicii fiscale şi juridice, PwC România.

Începând cu 1 ianuarie 2019, facilităţile fiscale în domeniul construcţiilor sunt: scutirea angajaţilor de la impozitul pe venit (10%) şi de la contribuţia de asigurări sociale de sănătate (10%), scăderea contribuţiei de asigurări sociale (CAS) datorată de către angajaţi cu 3,75% (de la 25% la 21,25%), iar pentru angajatori eliminarea CAS pentru condiţii deosebite şi speciale de muncă (4% / 8%), respectiv reducerea contribuţiei asiguratorii de muncă de la 2,25% la 0,27%. În acelaşi timp, angajaţii din acest domeniu nu mai au obligaţia sa contribuie la Pilonul II de pensii.

Conform PwC, prin OUG 43, a fost extinsă aplicarea facilităţilor pentru angajaţii care au salarii sub 3.000 lei din diverse cauze (concediu medical, contracte parţiale, angajări şi încetări în timpul lunii etc) şi s-a stabilit ca, pentru salariile mai mari de 30.000 lei, facilităţile să se calculeze până în acest plafon. 

Sondajul PwC România privind impactul facilităţilor fiscale în domeniul construcţiilor a inclus 34 de companii mari.

PwC este o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 250.000 de profesionişti, ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel