Qatar 2022 va fi Cupa Mondială cea mai accesibilă şi incluzivă, afirmă preşedintele FIFA

Preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a asigurat că Cupa Mondială 2022 din Qatar "va fi cea mai accesibilă şi mai incluzivă de până acum", informează agenţia EFE.

 

"Cupa Mondială din Qatar va fi cea mai accesibilă şi incluzivă de până acum, iar acesta este fotbalul. Să ne asigurăm că stadioanele şi terenurile de antrenament sunt accesibile şi sunt parte integrantă a întregului proces, atât în afara stadioanelor, cât şi în zonele rezervate fanilor", a afirmat Infantino duminică, cu ocazia deschiderii forumului pentru persoanele cu dizabilităţi găzduit de Education City din Doha.

Evenimentul care se desfăşoară din 2016 se concentrează în această ultimă ediţie pe incluziune şi accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi şi care vor participa la Cupa Mondială, programată în perioada 20 noiembrie - 18 decembrie 2022.

Potrivit preşedintelui FIFA, cele opt stadioane care vor găzdui meciurile turneului final din Qatar au fost construite "cu cele mai înalte niveluri de accesibilitate"' şi au posibilităţi de parcare, locuri, prioritate la lifturi şi toalete pentru persoane cu nevoi speciale.

Organizatorii competiţiei au instalat, de asemenea, pe trei dintre stadioane, Lusail, Al Bayt şi Education City, săli senzoriale pentru ca fanii cu dizabilităţi şi familiile lor să poată experimenta pasiunea pentru fotbal.

"Este pentru prima oară când se face asta la o Cupă Mondială FIFA, pentru ca oamenii cu nevoi neurologice speciale să se poată bucura de meciuri", a mai spus Infantino.

Acesta a subliniat, totodată, că accesibilitatea şi incluziunea vor fi elemente cheie ale candidaturilor pentru viitoarele competiţii ale FIFA şi a adăugat că " în viitor, orice asociaţie membră a FIFA care doreşte să găzduiască o competiţie va trebui să fie incluzivă", notează Agerpres.

Cine va transmite la TV Campionatul Mondial?

Campionatul Mondial de Fotbal 2022 din Qatar va începe pe 20 noiembrie 2022 şi se va încheia pe 18 decembrie 2022. Nu mai puţin de 64 de meciuri vor avea loc între cele 32 de echipe, împărţite în opt grupe, toate partidele desfăşurându-se pe opt stadioane, la care se adaugă şi cele din fazele finale.

Meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal vor putea fi urmărite din tribune, desigur, dacă ai deja bilete cumpărate şi vrei să vezi „pe viu” ce se petrece pe teren şi cum se obţin toate victoriile care aduc echipele în fazele finale.

Pentru cei care nu îşi permit să se deplaseze până în Qatar şi să cumpere şi bilete la partidele favorite o variantă este privitul meciurilor la tv. Un asemenea eveniment sportiv important va fi transmis în toată lumea, de cele mai importante televiziuni din ţările participante şi din cele interesate de CM 2022 Qatar. De asemenea, site-urile de pronosticuri vor oferi rezultate la meciuri azi Mondial 2022 prin text live sau agregatoare de informații.

În România, drepturile tv pentru meciuri au fost deja achiziţionate în exclusivitate de Televiziunea Română. Posturile TVR vor transmite Campionatul Mondial ca în fiecare an de la revoluţie până în prezent. Vor avea audienţe foarte bune mai ales în fazele finale ale CM 2022, aşa că TVR trage în fiecare an un bilet câştigător cumpărând drepturi de difuzare.

În afara graniţelor României, Campionatul Mondial de Fotbal 2022 va fi transmis în toate ţările participante şi dincolo de ele. În toate ţările televiziunile importante, de regulă naţionale, au cumpărat deja drepturile de transmisie, aşa că suporterii care rămân acasă se vor bucura de toate meciurile din CM 2022.

Lista ţărilor care vor transmite partidele de la Mondiale este foarte lungă. De exemplu, Campionatul va putea fi urmărit în: Albania, Argentina, Armenia, Austria, dar şi în Bangladesh, Belgia sau Azerbaidjan, în Bolivia, Bulgaria, Brazilia şi Brunei. Canada, Caraibele, China, Columbia, Costa Rica, Croaţia, Cehia, Danemarca, Estonia, Ecuador, Grecia şi Franţa sunt alte ţări care au drepturi de transmisie cumpărate. Georgia, Finlanda, Guatemala, Honduras şi chiar Hong Kong vor permite transmisia CM 2022, Indonezia, Islanda sau Israel, Kazakhstan şi Letonia, America Latină, Macau, Lituania, Malta, Noua Zeelandă şi Macedonia de Nord completează lista.

Cei interesaţi pot găsi listele cu toate ţările care transmit CM 2022 şi televiziunile unde pot fi urmărite meciurile în on-line. Fiecare televiziune care a cumpărat drepturile va adapta programul în funcţie de meciuri şi orele de difuzare vor fi cele locale, depinzând de fusul orar din zonă.

Campionatul Mondial din Qatar va fi urmărit de iubitori ai fotbalului din întreaga lume. Este o competiție care adună toți microbiștii în jurul televizoarelor. De asemenea, jucătorii vor da tot ce au mai bun pe teren pentru a se face afirmați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel