Queen la Radio DC News. Vineri noaptea te așteptăm la primul concert din seria Midnight Live Concerts

Midnight Live Concerts at Radio DC News - Queen.

Seria "Midnight Live Concerts at Radio DC News.ro" debutează vinerea aceasta, de la ora 23:59, cu un concert legendar al trupei Queen.

De fapt, este vorba de mai mult decât un concert. Este unul dintre acele evenimente memorabile, la care sigur ți-ai fi dorit să fi participat: Concertul din 1986, de pe Wembley -  "Queen - Live At The Wembley Stadium/ July 1986".

Așa că, vineri, de la ora 23:59 te așteptăm la două ore de Queen - Live At The Wembley Stadium/ July 1986, doar pe Radio DC News.

Seria Midnight Live Concerts va continua și în weekend:

Sâmbătă 30.07.2022 Ora 23.59.00 - "U2 - Live From Paris/ 4 July, 1987",

Duminică 31.07.2022 Ora 23.59.00 - Metallica - Live In Mexico City/1993".

Despre concertul de pe Wembley trebuie spus că a generat așteptări atât de mari, încât biletele s-au epuizat la foarte puțin timp după ce au fost puse în vânzare. Organizatorii au fost nevoiți să planifice și un al doilea show, astfel că cei de la Queen au fost nevoiți să susțină două reprezentații, la interval de singură zi, un caz rar pentru evenimente de această magnitudine.

Pentru a realiza care era nivelul atins de formația britanică, trebuie să ne uităm doar la formațiile care au cântat în deschidere: INXS și Status Quo, trupe foarte populare în acea perioadă, care au fost de acord să ”facă încălzirea” publicului pentru showul principal.

Queen - Live At The Wembley Stadium a făcut parte din turneul ”Magic Tour”, ultimul turneu în formația originală, împreună cu Freddie Mercury.

Queen a început turneul pe Stadionul Rasunda din Stockholm, Suedia, iar ulterior a susținut un concert la Slane Castle, în Irlanda, în fața unui public de 95.000 de spectatori, un record de audiență pentru această locație.

Un moment important, chiar istoric, a fost atunci când trupa decis să cânte și în spatele Cortinei de Fier.

Foto: Freddie Mercury, Queen, instagram

Organizatorii au ales Ungaria, iar Queen a cântat în fața unei mulțimi de 80.000 de persoane, pe arena Népstadion din Budapesta, în ceea ce a fost unul dintre cele mai mari concerte rock susținute vreodată în Europa de Est.

Concertul de la Budapesta a fost filmat pe peliculă de film, ulterior fiind lansat ”Hungarian Rhapsody: Queen Live in Budapest”.

Peste un milion de oameni l-au văzut pe cei de la Queen în turneu, 400.000 doar în Marea Britanie, un record la acea vreme.

Punctul culminant al Magic Tour a fost, evident, stadionul Wembley. Deși exista în continuare cerere, Queen nu a putut rezerva stadionul Wembley și pentru a treia seară.

Biletele pentru concertul din Knebworth Park, de pe 9 august s-au vândut în două ore și peste 120.000 de fani au umplut parcul pentru ceea ce s-a dovedit a fi ultimul concert Queen cu Mercury.

Queen

Legendara trupă britanică de rock era formată din Freddie Mercury (voce principală, pian), Brian May (chitară, voce), Roger Taylor (tobe, voce) și John Deacon (bas).

Primele lor lucrări au fost influențate de stilurile de rock progresiv, hard rock și heavy metal, dar, ulterior, trupa a migrat și spre zone mai convenționale și mai prietenoase pentru radio, încorporând alte stiluri, cum ar fi pop rock.

În 1975, odată cu cel de-al 4 lea albul al lor, ”A Night At The Opera”, cei de la Queen au cunoscut succesul internațional cu single-ul Bohemian Rhapsody, care a rămas pe locul 1 în topul britanic timp de nouă săptămâni. 

Bohemian Rhapsody” a fost prima melodie care a ajuns vreodată pe primul loc în Marea Britanie de două ori cu aceeași versiune și este, de asemenea, singurul single care a fost numărul unu de Crăciun de două ori cu aceeași versiune. A doua oară când a ajuns pe prima poziție a fost în 1991, după moartea lui Mercury, rămânând pe locul 1 timp de 5 săptămâni.

Queen este o prezență globală în industria muzicală de mai bine de patru decenii. Estimările privind vânzările lor de discuri variază de la 170 la 300 de milioane de discuri, făcându-i unul dintre cei mai bine vânduți artiști muzicali din lume.

Din 2012, Queen s-a bucurat de o colaborare fructuoasă cu cântărețul/compozitorul american Adam Lambert și au făcut turnee extinse în America de Nord și de Sud, Europa, Marea Britanie, Asia și Australia și Noua Zeelandă.

Vă așteptăm pe Radio DC News!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel