Quentin Tarantino a spus de ce nu-i dă niciun ban mamei sale.
Quentin Tarantino, unul dintre cei mai cunoscuți scenariști, a dezvăluit de ce nu-i dă niciun ban mamei sale. Regizorul american a spus că nu-și susține financiar mama, pentru că, în perioada școlii, i-a ironizat talentul de scriitor de scenarii și chiar i-a fi impus să renunțe la visurile sale, scrie Realitatea.net.
Quentin Tarantino a fost crescut de un singur părinte, după ce tatăl său, actor de meserie, a părăsit familia imediat după nașterea sa. Tarantino s-a dedicat cu pasiune scrisului încă din timpul școlii visa. De mic visa să devină scenarist, dar mama sa nu l-a sprijinit niciodată. Invitat la un podcast, celebrul regizor a povestit cum a decis să nu-și susțină financiar mama, dacă va ajunge vreodată bogat de urma pasiunii sale.
Tarantino a povestit că profesorii săi au descoperit că nu era atent la ore pentru că scria scenarii mai tot timpul, așa că l-au pârât mamei sale. Aceasta s-a supărat și i-a spus să înceteze să mai scrie.
"În timp ce mă certa pentru ceea ce făcusem, chiar în mijlocul tiradei au auzit-o spunând: Și apropos, despre mica ta "carieră literară" cu care te ocupi? S-a terminat cu rahatul asta!", a povestit Torantino.
Reacția tânărului Tarantino a fost pe măsură, potrivit propriei relatări: "Bine, doamnă, când voi deveni un scriitor de succes, nu vei vedea un sfanț de la mine. Nu vrei primi nimic! Pentru că ai spus asta!".
Realizatorul podcastului l-a întrebat ulterior dacă s-a ținut de promisiune. Regizorul cunoscut pentru filme precum "Pulp Fiction", "Kill Bill" sau "Inglorious Bastards" a afirmat că singura excepție a fost să-și ajute mama cu plata unor restanțe către fisc, în rest nu i-a oferit nimic.
Reamintim că legendarul Quentin Tarantino, a anunțat la sfârșitul lunii iunie că planifică să își încheie cariera. El a declarat că va pleca din industrie după ce va lansa cel de-al zecelea film al său, fără a da însă detalii despre ce peliculă este vorba sau când va apărea pe marile ecrane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu