Quintus, atac la ALDE. De ce nu se mai uită la televizor

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a vorvit la ședința PNL de sâmbătă, înconjurat de liberali. 

”Mi-e greu să vă spun doamnă că eu v-am ales când erați domnișoară, asta înseamnă că membrii PNL evoluează. Nu îmbătrânesc, că nici eu nu mă socotesc bătrân, sunt numai vârstnic, pentru că în jurul meu am avut prieteni așa cum îi avem și acum noi, toți liberalii. (...) Liberalii nu îmbătrânesc niciodată. Cei care au îmbătrânit înainte de vreme știm pe unde sunt, la un partid care îndrăznește să se numească liberal. Pentru că sunt vârstnic, medicii mei m-au sfătuit să evit sâcâielile, enervările și de aceea evit să mă uit des la emisiunile de televiziune, unde s-au adunat tovarăși care plâng cu lacrimi de crocodil soarta partidului nostru. Le-am spus și le spun și acum: m-am născut în PNL, îi cunosc foarte bine soarta de aproape 100 de ani. (...) Când vorbesc despre partidul Brătienilor, trebuie să mă ridic în picioare. Brătienii care nu au trădat și nu au înșelat pe nimeni. Ne-am curățat de colegii care fac asta în zilele noastre. PNL niciodată nu a fost așa de puternic ca astăzi. ”, a afirmat Mircea Ionescu Quintus, la ședința PNL. 

Președintele de onoare al PNL este convins că partidul va câștiga alegerile: ”Așa să ne ajute bunul Dumnezeu, care, după părerea mea, e și creștin și liberal”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel