Cel puţin 1.900 de civili au fost ucişi în decurs de doi ani în regiunea Kivu, estul Republicii Democratice Congo, unde sunt active peste 130 de grupări armate, potrivit unui raport publicat miercuri de Human Rights Watch şi de Grupul de studiu privind Congo (GEC), relatează AFP.
În provinciile din Kivu, grupurile armate au ucis 1.900 de civili şi au răpit peste 3.300 între iunie 2017 şi iunie 2019, notează cele două organizaţii.
"Peste 130 de grupuri armate se confruntă în provinciile din Kivu, în estul R.D.Congo, făcând din această regiune unul dintre cele mai violente locuri din lume", a declarat Lewis Mudge, director pentru Africa Centrală în cadrul Human Rights Watch (HRW).
În ultimii doi ani, epicentrul violenţei este teritoriul oraşului Beni (nord-est): aici au fost ucişi aproape o treime din toţi civilii, în principal din cauza unor lupte dintre forţele de securitate congoleze şi miliţii ugandeze musulmane din cadrul Forţelor Democratice Aliate (ADF), care sunt acuzate de moarte a sute de civili într-o serie de masacre din 2014.
Raportul notează, de asemenea, că contrar unei opinii larg răspândite nu există nicio corelaţie sistematică între violenţă şi zonele miniere - doar 20% din incidentele violente se produc pe o rază de 20 km în apropierea unei mine. Estul R.D. Congo se confruntă de 25 de ani cu grave probleme de securitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu