Publicitate
Guvernul pregăteşte o lege prin care Regia Patrimoniului de Stat să vândă majoritatea propietăţilor pe care le deţine în portofoliu, iar instituţia să rămână în administrare doar cu locuinţele de protocol destinate înalţilor demnitari.
Imobilele vor fi vândute după ce vor fi trecute din proprietatea publică în cea privată a statului.
"Guvernul discută în prezent mai multe variante privind vânzarea activelor RA-APPS, iar una dintre acestea este înstrăinarea, în timp, a celor mai multe dintre proprietăţi, iar regia să rămână doar cu locuinţele de protocol destinate înalţilor demnitari. O altă variantă aflată în discuţie este ca RA-APPS să mai păstreze şi locuinţele de serviciu, nu doar cele de protocol, pentru alte categorii de demnitari. Decizia va fi luată la nivel Guvernului, prin proiect de lege", au declarat surse, citate de Mediafax.
RA-APPS administrează imobile destinate serviciilor de reprezentare şi protocol pentru Preşedinţie, Parlament, Guvern, Curtea Constituţională, misiuni diplomatice, instituţii internaţionale, partide, precum şi bunuri aflate în domeniul privat, inclusiv unităţi turistice.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent, la ProTV, că RA-APPS ar trebui să fie privatizată, iar persoanele care locuiesc în imobilele din patrimoniul regiei să le poată cumpăra la preţul pieţei, având în acest sens prima opţiune.
Conform legii, imobilele, proprietate privată a statului, aflate în administrarea RA-APPS, negrevate de sarcini, pot fi vândute la un preţ de ofertă stabilit pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate. Evaluatorul este selectat de regie prin licitaţie.
În primăvara acestui an, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a angajat cinci firme care să evalueze valoarea bunurilor din patrimoniul regiei, după ce a anunţat că nu mai poate administra unele imobile din cauza crizei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu