RAAPPS a trecut, joi, pe lista imobilelor care vor fi scoase la vânzare în primele zile ale anului viitor prin licitaţie deschisă cu strigare vila în care locuiște Mircea Geoană. Preţul de pornire a fost stabilit la 588.000 euro, la care va fi adăugată TVA.
Vila, cu etaj şi mansardă, are 8 camere şi o suprafaţă de 271 metri pătraţi, dispunând de un teren de 550 metri pătraţi.
Imobilul este amplasat în centrul Bucureştiului, pe strada Cucu Starostescu, lângă Bulevardul Aviatorilor şi Calea Dorobanţilor.
La începutul lunii decembrie, Mircea Geoană a anunţat că va notifica Regia Patrimoniului Protocolului de Stat despre faptul că este în curs de mutare şi că va renunţa la contractul cu regia, el menţionând că le transmite celor care au pus presiune, inclusiv prin mijloace mediatice, referitor la tema casei în care stă, că sunt "penibili".
El a arătat că plăteşte o chirie lunară de peste 3.000 euro pentru casa de la RA-APPS.
În luna ianuarie a anului trecut, Guvernul a prezentat lista chiriaşilor RA-APPS, pe care figura, printre alţii, şi Mircea Geoană, cu o chirie de 3.195 euro pentru 8 camere de 246 metri pătraţi, la acel moment Geoană precizând că singurul motiv pentru care a continuat să locuiască în casa RA-APPS a fost legat de pregătirea unei soluţii definitive de achiziţionare sau construire a unei locuinţe proprietate personală.
Locuinţa lui Geoană a mai fost inclusă pe o listă a imobilelor RA-APPS pregătite pentru vânzare în noiembrie 2011, în mandatul Guvernului Boc, dar licitaţia nu a mai fost organizată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu