Producătorii şi dealerii auto şi moto din România se pot înscrie în sesiunea de validare pentru noua ediţie a Programului 'Rabla', începând din data de 4 martie, a anunţat, miercuri, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) într-un comunicat de presă.
'În perioada 4 martie 2020 - 31 octombrie 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiunea de depunere a dosarelor în vederea validării solicitanţilor producători în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2020-2024 şi a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024. Condiţiile de participare în Programele 'Rabla Clasic' şi 'Rabla Plus', precum şi documentele pe care trebuie să le depună solicitanţii producători/dealeri pot fi găsite în ghidurile de finanţare ale celor două programe, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 şi 175/03 martie 2020 şi pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), la secţiunile aferente programelor', precizează instituţia.
Potrivit proiectului de Ordin de ministru privind aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, postat în consultare publică pe site-ul ministerului de resort, acesta are caracter multianual, se aplică la nivel naţional şi se desfăşoară în perioada 2020-2024.
Finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru Mediu, iar cuantumul primei de casare este de 6.500 lei, cu excepţia motocicletelor, pentru care prima de casare va fi de 3.500 lei. De asemenea, Ghidul de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024, aflat în dezbatere pe pagina de Internet a MMAP, prevede că ecotichetul acordat va fi în cuantum de până la 45.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric, cu excepţia motocicletelor. Totodată, se mai poate acorda un tichet de 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din preţul de comercializare, pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (excepţie motocicletele), care generează o cantitate de emisii de CO2 de maximum 50 g/km, în regim de funcţionare mixt.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunţat, la jumătatea lunii februarie, că Programele 'Rabla Clasic' şi 'Rabla Plus' vor avea, în acest an, un buget total de 545 de milioane de lei, din care 140 de milioane de lei pentru achiziţia de maşini electrice sau hibrid plug-in. 'Pentru Rabla Clasic investim un buget mai mare decât anul trecut, 405 milioane de lei. Această sumă ne va permite să creştem la 60.000 numărul maşinilor uzate pe care le vom scoate din trafic. Românii care vor să fie pe lista celor 60.000 de beneficiari trebuie să ştie că valoarea primei de casare rămâne la 6.500 de lei, aproximativ 1.350 de euro. Această primă poate să crească cu încă 1.000 de lei dacă maşina nou cumpărată se înscrie în pragul de emisie de 96 grame de CO2. Am introdus un ecobonus nou în Rabla Clasic, valoarea lui fiind de 1.000 de lei adăugaţi la prima de casare, ce se poate cumula cu prima de casare în cazul în care maşina nouă cumpărată este una cu sistem GPL, mult mai puţin poluantă cu mediul înconjurător. Noutăţile nu se opresc aici. Am decis inclusiv creşterea ecobonusului pentru maşinile hibride convenţionale, cele care nu se încarcă la priză, de la 1.700 de lei la 2.500 de lei', a spus Alexe.
Acesta a adăugat că persoanele care vor achiziţiona un autovehicul electric prin Rabla Plus nu vor avea dreptul că înstrăineze bunul pe o perioadă de cel puţin an an.
Ediţia 2020 a Programului Rabla, cu cele două extensii, va fi lansată în cursul lunii martie, la Craiova, la uzina Ford, a menţionat Costel Alexe.
De la înfiinţarea Programului 'Rabla', cel puţin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz şi circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu