Răcirea reactoarelor de la Fukushima-1 continuă

centrala nucleara fukushima
centrala nucleara fukushima

Tokyo Electric Power Company (TEPCO), administratorul centralei nucleare Fukushima-1, grav avariată în urma dezastrului din 11 martie, când un cutremur de pământ de 9 grade, ce a fost urmat de un tsunami devastator au lovit nord-estul Japoniei, se pregăteşte să execute o operaţiune fără precedent în istoria energiei nucleare civile pentru răcirea reactoarelor 1, 2 şi 3 ale centralei prin umplerea camerelor interioare ale acestora cu apă, relatează agenţia de presă Jiji.

Cu alte cuvinte, această operaţiune va permite crearea unui „sarcofag de apă“ în următoarele luni pentru a izola sectorul carburanţilor din interiorul fiecărui reactor.

Testele au început deja la reactorul nr. 1: apa pompată în partea de sus urmează să ajungă prin conductele de conectare şi supapele parţial distruse în interiorul carcasei reactorului şi să se ridice deasupra compartimentului cu combustibil.

Operaţiunea de creare a unui sarcofag de apă prevede ca, în stadiul său final, după aproximativ trei luni, coloana de apă în interiorul reactorului să ajungă la 18,8 metri. În prezent, aceasta nu atinge 6 metri, dar experţii de la TEPCO prevăd ca în următoarele săptămâni aceasta să fie ridicată cu încă 3 metri.

În următoarele trei luni, un ciclu similar de lucrări vor fi efectuate şi la reactorul nr. 3. Crearea unui sarcofag de apă'deasupra reactorului nr. 2 va dura între 6 şi 9 luni. În zona celor două reactoare menţionate au fost identificare scurgerile de apă cele mai importante, ceea ce face dificilă punerea în aplicare a planurilor viitoare.

O îngrijorare deosebită suscită partea inferioară a reactorului nr. 2, unde experţii cred că există o fisură ce urmează a fi astupată cu o soluţie specială de ciment.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel