RADET, noi companii. Şedinţă decisivă a Consiliului General

RADET
RADET

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni în şedinţă luni, de la ora 11,00, pe ordinea de zi figurând 42 de proiecte de hotărâre, inclusiv cele care vizează înfiinţarea a două companii municipale care urmează să preia activitatea RADET. 

Proiectele de hotărâre privind înfiinţarea Companiei Termoenergetica şi a Companiei Energetica Servicii, adoptate în şedinţa anterioară cu 37 de voturi "pentru", şase "împotrivă" şi şase abţineri, au fost reintroduse pe ordinea de zi după ce consilierul municipal PSD Orlando Culea a depus o reclamaţie la PMB şi la Prefectură, semnalând că un membru al CGMB a propus ca din Consiliul de Administraţie al Companiei Termoenergetica să facă parte şi fiica sa. 

Proiectele prevăd reorganizarea Companiei Municipale Energetica Bucureşti SA, prin divizare, finalizată prin dizolvare. În termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii CGMB, se va convoca Adunarea Generală a Acţionarilor Companiei Energetica, iar aceasta va aproba declanşarea procedurii de divizare. Partea divizată din Compania Energetica SA care corespunde serviciului public de alimentare cu energie termică va fi transferată către Compania Termoenergetica SA, care va primi activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciului public.

Energetica Servicii SA va prelua activele şi pasivele corespunzătoare, avizele şi licenţele, contractul şi personalul aferente prestării serviciilor care nu sunt conexe serviciului de utilitate publică. 

Vezi şi: Trafic Bucureşti 11 martie. Restricţii pe mai multe străzi

ANM, atenţionare meteo. A fost emis COD PORTOCALIU

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel