Nivelul de radioactivitate a fost depăşit pe amplasamentul fostei rafinării Astra din Ploiești.
Nivelul de radioactivitate a fost depăşit pe amplasamentul fostei rafinării Astra din municipiul Ploieşti, zona fiind izolată vineri pe o suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, scrie Agerpres.
Conform sursei citate, un echipaj de la USISU Ciolpani, împreună cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul ISU Prahova, s-a deplasat pe amplasamentul Rafinăriei Astra în urma unei solicitări ca urmare a prezenţei unei surse radioactive provenite de la o antena tip paratrăsnet.
În urma măsurătorilor executate s-a constatat că limita de radioactivitate a fost depăşită, motiv pentru care sursa a fost izolată pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp.
Se execută în continuare alte măsurători. Până acum a fost indicată prezenţa a 3.700 cps - cobalt, a precizat sursa citată.
Nu este pericol pentru populaţie având în vedere că nu sunt locuinţe în apropiere. Totodată, s-a făcut solicitare pentru autoritatea competentă în astfel de situaţii, respectiv Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, în sensul recuperării sursei, precizează ISU.
Oamenii de știință care monitorizează ruinele centralei nucleare de la Cernobîl, Ucraina, au observat o creștere a reacțiilor de fisiune.
Conform NewScientist.com, situația are loc într-o încăpere inaccesibilă din interiorul complexului. Acum, se investighează dacă problema se va stabiliza sau va fi nevoie de intervenția periculoasă și extrem de dificilă în zonă pentru a preveni o posibilă reacție nucleară.
Unii oameni de știință spun că reactorul care a explodat pe 26 aprilie 1986 pare să se fi ”reactivat”. Cercetătorii ucraineni au observat reacții nucleare care au loc acolo și care pot deveni periculoase. Informațiile au apărut într-un articol din revista americană ”Science”.
Petre Cornel Min, șeful Centrului de Răspuns la Urgențe de la CNCAN, a declarat la Digi24 că informațiile apărute în articolul din revista „Science” nu sunt transmise pe cale oficială. „La CNCAN suntem în permanent contact cu Agenția Internațională (pentru Energie Atomică - n.r) de la Viena, inclusiv cu autoritățile din Ucraina. Aceste informații apărute în articol nu au fost transmise, deci nu sunt informații oficiale. Nu avem informații legate de (existența unor) îngrijorări”, a spus oficialul român.
VEZI ŞI: Reacțiile nucleare dintr-o cameră inaccesibilă de la Cernobîl sunt în creștere
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News