Internaţionalul belgian Radja Nainggolan, indezirabil la Inter Milano după sosirea antrenorului Antonio Conte, îşi va continua cariera tot în Serie A, la formaţia Cagliari, unde va fi împrumutat pentru un sezon, informează presa sportivă din Italia şi Belgia.
Nainggolan, în vârstă de 31 ani, avea posibilitatea de a semna cu Fiorentina, însă a ales în final Cagliari, din dragoste faţă de soţia sa, Claudia, bolnavă de cancer, care este născută în capitala Sardiniei şi doreşte să fie cât mai aproape de familie şi prieteni în această perioadă dificilă. De menţionat că fotbalistul belgian a mai evoluat la Cagliari, între 2010 şi 2014, înainte de a pleca la AS Roma.
În 2010, mijlocaşul belgian şi-a pierdut mama, decedată în urma unui cancer, şi a rămas foarte afectat de acest episod negru din viaţa sa, subliniază ziarele belgiene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu