Soţul Monicăi Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi, a depus o cerere de graţiere în numele fostului ministru, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului.
Radu Banciu a comentat acest subiect, joi seară, în emisiunea sa de la B1 TV.
"Omul Monica Iacob Ridzi mai vrea să trăiască. Politicianul a murit, după cum a zis și ea. Am auzit că ai ei copii sunt mai grav bolnavi decât ea. Acum vrea să îi crească. Doamnă, nu v-a împiedicat nimeni să îi creșteți. Ce v-au trebuit case și terenuri? De mult se știa că sunteți vinovată; de zece ani. În acești ani, nu ați putut să vă reculegeți?
Nu v-ați dat seama că există și riscul acesta: să ajungeți la pușcărie, copiii să crească fără mamă, să fie niște cretini pentru că i-ați învățat de mici numai cu bani? Oricum asta iese din ei! Am văzut acest lucru și la Placintă care-i în aceeași categorie cu Ridzi. Copiii sunt crescuți așa cum sunt și părinții. Uitați-vă la oamenii simpli. Ei cum trăiesc? Oamenii simpli, dacă se îmbolnăvesc, nici măcar nu au cu ce să-i scrie președintelui. Acuma faceți pe victima și vreți să avem și noi un pic de inimă. Dumneavoastră ați avut inimă când ați furat cu soțul dumneavoastră? Cinstita Iacob Ridzi...", a zis Radu Banciu.
"Să te umilești în acest hal... După ce ești un bandit și un escroc... este catastrofal", a mai zis realizatorul TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News