Radu Banciu a comentat, luni seară, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu", dorința europarlamentarului Monica Macovei de a fi inclusă în selecția pentru candidatul dreptei la prezidențiale.
„Toată lumea vrea acum să candideze la președinție, deși mulți nu au nicio șansă. Se duc ca să ia un scor cu o singură cifră, dar care mai este interesul? Ce să facă doamna Macovei candidat la președinție? Toată lumea își face partiduleț ca să poată candida. În numele cui să candideze Monica Macovei, în numele bătrânelor zgribulite?
Cum să te umilești în asemenea hal, când ai luat 200 de voturi în cadrul partidului, să te duci să candidezi așa fără luciditate. Va face un scor de orbul găinilor. Vedeți-vă de lungul nasului, când PDL e un partid în faza de donare de organe, nu vii ca ultima miloagă să te rogi să fii inclusă, când îmbarcarea s-a făcut de mult și avionul e gata de decolare", a comentat Radu Banciu.
„Alegerile prezidențiale sunt pentru politicieni cu carismă, pentru altă categorie de oameni. Cum să fii Ioan Ghișe și să te gândești o secundă că poți fi tu președintele României? N-ai tu un consilier care să nu aibă atâta viziune? Tu ești un nimeni, zero în această cursă", a adăugat jurnalistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu