Radu Banciu a vorbit, în cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu” de la B1 TV, și despre referendumul convocat de președintele Klaus Iohannis pentru 26 mai, în contextul în care s-au aflat cele două întrebări propuse de șeful statului.
Potrivit anunţului făcut de purtătorul de cuvânt al preşedintelui, cele două întrebări pentru referendum sunt:
1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?"
2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?"
„Întrebarea este dacă merită să mergi la un astfel de referendum. Primul impuls ar fi să spui că da, trebuie să te duci", a spus Radu Banciu la B1 TV, adăugând că „o prezență masivă la vot, de peste 50%, ar da o legitimitate președintelui României".
„Dincolo de primul impuls, ne dăm seama că, până la urmă, lucrurile sunt foarte întortocheate. (...) Nu avem nicio certitudine că acest referendum va fi vreodată pus în aplicare", a afirmat acesta.
„Tot în România vom trăi și după 26 mai", a mai spus Radu Banciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News