Președintele Klaus Iohannis este criticat pe linie, din toate părțile, nu doar pentru că a refuzat-o pe Dana Gîrbovan pentru funcția de ministru al Justiției, dar și pentru argumentele aduse în favoarea deciziei sale. Radu Banciu l-a criticat în emisiunea de la B1 TV.
”Îl văd pe ăsta de la Cotroceni că el tot apără statul de drept. Păi nu l-a apărtat nicio secundă!” a spus Radu Banciu, care i s-a adresat direct președintelui: ”N-ați avut curajul să spuneți nimic”
”Ce greșește este că-și dă cu părerea despre activitarea unui magistrat, ceea ce e o încălcare a Constituției. De unde știe un profesor de fizică că un magistrat, atenție, de la Curtea de Apel Cluj, e competent sau nu? Sigur, a avut luări de pozitie - n.r. Dana Gîrbovan, dar astea le spunem noi, nu trebuie să le spună el - n.r. Klaus Iohannis. Cum să spună că Dana Gîrbovan nu-și dorește independența justiției? Cum ar putea să se pronunțe. Care justiție independentă, când tu tocmai te-ai băgat peste ea? De unde știi tu? Prezintă-ne argumentele! Cum ai aflat, cine ți-a spus, cine te-a sfătuit să iei o astfel de decizie?” a spus Radu Banciu, la B1 TV.
Jurnalistul a continuat: ”Nu are legătură cu justiție și nu e treaba lui. Dar de ce nu se duce la ședințele de judecată să le spună ălora cum să trateze lucrurile?”.
Radu Banciu a mai afirmat că președintele e ”un neamț pe dos, este comod și puturos, leneș, nicio atitudine cu privire la nicio problemă importantă, nu s-a mânjit, nu s-a băgat niciodată.”
El mai afirmă că refuzul de astăzi al președintelui e parte din lupta lui Klaus Iohannis cu PSD: ”Ia să-i refuz eu că sunt în campanie electorală și dă bine la proști! Ești anti-PSD într-o luptă mincinoasă, într-un joc jegos. Când ploua afară, tu stăteai în cutie ca sasul, n-ai făcut nimic!”.
Radu Banciu a mai atras atenția că pentru a fi în fața PSD, partidele trebuie să arate că sunt peste PSD, dar până acum ”nimeni n-a reușit să demonstreze asta”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News