Radu F Alexandru nu pleacă din Senat. Află care este motivul

4
4

Senatorul PDL Radu F Alexandru, membru al Consiliul Național al Audiovizualului, a declarat, luni, de la tribuna Senatului că nu va demisiona din funcția parlamentară pentru a nu destabiliza majoritatea Puterii din forul legislativ.

Proaspătul numit în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) la propunerea Guvernului în locul lui Dan Grigore, care a demisionat din comisie la 8 martie, nu dorește să-și depună demisia din funcția parlamentară, motivând că nu dorește ca Puterea să piardă majoritatea la Senat.

Deși, cu puțin timp în urmă, Radu F Alexandru a declarat că este onorat de numirea sa în CNA și a precizat că nu va mai participa la scrutinul din noiembrie, de-acum fiind interesat exclusiv de domeniul audio-vizual pe care-l stăpânește, până acum nu și-a depus demisia din Senat, pentru a putea asigura voturile necesare Puterii.

a primit luni după-amiază aviul favorabil al Comisiilor de specialitate din Parlament.
Odata cu intrarea in CNA, Radu F. Alexandru va demisiona din Senat, ceea ce ar putea oferi Opozitiei majoritatea in aceasta camera parlamentara.
De asemenea, Guvernul l-a propus pe Mircea Valeriu Deacă ca membru supleant al lui Radu F Alexandru.
Atât Alexandru cât și Deacă au fost audiați luni de comisiile reunite de cultură, arte şi mass media ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. De la audieri au lipsit reprezentanţii opoziţiei.
Ambii au fost votaţi în unanimitate de deputaţii şi senatorii prezenţi la şedinţa comisiilor de cultură, însă, în lipsa cvorumului, se va întocmi un proces verbal cu propunerea din partea comisiilor reunite către plenul Parlamentului.
Urmează votul decisiv în privinţa numirii lui Radu F. Alexandru, ca membru titular în CNA, şi a lui Mircea Valeriu Deacă - membru supleant în Consiliu.
Radu F. Alexandru îl va înlocui pe Dan Grigore care a demisionat din CNA pe 8 martie.
Radu F Alexandru a declarat cu acest prilej ca este onorat de propunerea premierului sa faca parte din CNA si precizeaza ca nu va mai candida la Parlament in noiembrie, fiind interesat exclusiv de domeniul audio-vizual.
Senatorul PDL urmeaza sa demisioneze din Senat pentru a reprezenta Guvernul in CNA, pana la sfarsitul anului, adica restul de mandat pe care il mai avea Dan Grigore demisionar din Consiliu. Plecarea sa din Senat va ingreuna si mai mult eforturile PDL in aceasta camera de asigurare a voturilor necesare.
Radu F. Alexandru nu va mai candida in toamna pentru un nou mandat. "Ma retrag din politica, dar nu ma retrag ca sunt suparat pe ceva sau pe cineva. Domeniul audio-vizual e foarte important, e un domeniu pe care il stapanesc, am fost atatia ani membru in comisia de Cultura a Senatului si sunt multe de facut. Propunerea de a merge in CNA este onoranta, mai ales venind din partea unui om de calitatea lui Mihai Razvan Ungureanu", a spus senatorul.
Intrebat daca se asteapta sa primeasca apoi o nominalizare pentru un mandat intreg, avand in vedere ca misiunea sa este doar pentru cateva luni, el a raspuns: "Vazand si facand".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel