Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat gestul de a-l promova și felicita pe regizorul Radu Jude, pe pagina Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, după ce acesta l-a jignit pe președintele Donald Trump.
Recent, regizorul Radu Jude a câştigat "Ursul de Argint" la Berlin, pentru cel mai bun scenariu de film. Pe afișul cu fotografia sa de la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, acesta a scris un mesaj controversat la adresa președintelui Donald Trump și a lui Vladimir Putin, și a declarat că motivul a fost faptul că Europa și România se confruntă cu un risc major din cauza acțiunilor celor doi lideri.
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, nu a părut deranjat de gestul regizorului Radu Jude. Pe pagina oficială a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, acesta a fost lăudat și felicitat pentru realizările sale, fără a se menționa însă controversa legată de mesajul său la adresa președintelui Donald Trump.
Sursă foto: Captură Facebook : Ambasada României în Statele Unite ale Americii / Romanian Embassy to US
Bogdan Chirieac a criticat lipsa de reținere a ambasadorului Andrei Muraru în gestionarea reacțiilor oficiale. Analistul politic a subliniat că, deși un artist are libertatea de a exprima orice opinie, un diplomat trebuie să fie mai precaut. El a afirmat că ambasadorul ar trebui schimbat, deoarece administrația Trump nu va colabora cu cei numiți în mandatul lui Joe Biden.
„O clipă am înghețat, am crezut că domnul ambasador Muraru a preluat, pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei, înjurăturile lui Radu Jude, altminteri un regizor de mare succes. Nimic de spus!
Numai că Radu Jude, ca orice om, artist, poate să spună și să facă ce crede domnia sa, nu e niciun fel de problemă! Să nu uităm ce spun unii actori și regizori, de la Hollywood, despre Donald Trump. Lucruri absolut îngrozitoare, dar asta e democrația.
Sigur că un diplomat, un ambasador, trebuie să dea dovadă de reținere. Faptul că îl laudă, cred că domnia sa nu o fi aflat de reacția lui Radu Jude vizavi de Donald Trump. Oricum, ambasadorul trebuie schimbat la Washington fiindcă toți cei care au lucrat cu administrația Biden nu pot lucra cu actuala administrație, așa a hotărât Donald Trump. Să știți că și când a venit Joe Biden la fel s-a întâmplat cu cei numiți de Donald Trump.
Acum, toată lumea se oripilează de ce face Trump. La fel a făcut și administrația democrată după ce a venit după Donald Trump, în 2020. Deci, o schimbare la Washington trebuie făcută cu cineva care să aibă credibilitate în fața administrației republicane a lui Donald Trump”, a spus Bogdan Chirieac la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News