Radu Mazăre este arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. În aceste condiții prefectul Constanței a emis un ordin de suspendare din funcția de primar a lui Mazăre.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Constanţa, prefectul Constantin Ion a emis, luni, ordinul de suspendare din funcţia de primar al municipiului Constanţa a lui Radu Mazăre.
Ordinul de suspendare este valabil până la încetarea măsurii arestului preventiv şi poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ.
Radu Mazăre este primar al Constanţei din anul 2000, când a candidat ca independent, reuşind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănţean. A fost singura dată când Mazăre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a câştigat din primul tur toate alegerile pentru Primăria Constanţa, ajungând acum la cel de-al patrulea mandat.
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost dus, vineri seară, în arestul central al Poliţiei Capitalei, din cel al Poliţiei Constanţa, după ce a fost arestat preventiv, joi, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii.
Mazăre fusese dus în arestul Poliţiei Constanţa joi după-amiază, după ce instanţa supremă a decis definitiv ca acesta să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky.
Radu Mazăre este acuzat că, în perioada 2006 - 2009, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.
Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.
Șapte milioane de euro pentru câștigarea unei licitații
Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 - 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste şapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie, a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).
Şi în acest caz, notează procurorii, mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă şi aceeaşi firmă controlată de cei doi inculpaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu